Floare de nu-mă-uita (VI)

Zilele trec prea repede; mult prea repede. Și, deși ne-am văzut zilnic, tot am impresia că nu e suficient, că nu va fi vreodată. Mi-a promis că face în așa fel încât să se mute în orașul meu, sau să mă viziteze des, dar mă tem că sunt doar vorbe, din categoria celor pe care le crezi atunci cu tot sufletul, dar care, apoi, se diluează până le piezi conturul și culoarea.

Azi mă duce la el acasă. Încă mă întreb de ce am acceptat, dar am acceptat. Apartamentul nu e mare, dar e frumos; culorile trimit la liniște, la imaginat. Din sufrageria micuță, două uși de sticlă trimit la un balcon mai mare decât jumătate din casă. Un colț de vis, aș putea spune: flori, o băncuță, un șezlong. Lipsesc nisipul și pescărușii.

– Hm, nu-i ce te așteptai, constată trist.

– Adică? mă întorc amuzată.

– Adică… pari dezamăgită.

Inspir adânc și-mi iau cinci secunde să înțeleg ce simt, de fapt. Mi-e teamă, asta e. Teamă, dar nu dezamăgire. Nu altceva. Îl îmbrățișez și-i ating obrajii cu buzele.

– Nu, nu sunt dezamăgită. Mă aștept, totuși, să apară logodnica ta.

Începe să râdă și mă sărută, apoi mă prinde de mână și ne așezăm pe băncuță.

– Nu vine. Nu mai e vine. Și nici nu mai e logodnica mea.

Pare sincer. Chiar e sincer. Iar mie mi se umple sufletul cu un fel de căldură, pe care încerc s-o domolesc. Nu-mi place să mă entuziasmez prea tare, ca să nici nu sufăr atât de intens. Îi zâmbesc și-mi promite, încă o dată, că va veni cu mine, apoi se ridică și începe să caute ceva.

– Te ajut?

– Mnu…

Îl urmăresc cu privirea până scoate un „Aha!” mulțumit. Se apleacă și culege niște flori, apoi se întoarce cu ele la mine. Mici și albastre. Mi le întinde zâmbind și se așează la picioarele mele, turcește.

– Mă ceri în căsătorie? mă amuz, acceptând albăstrelele.

– Nici nu știi ce flori sunt astea! mă ceartă.

Ridic din umeri.

– Miozotis?

– Cooorect! aplaudă, punându-și palmele pe genunchii mei. Și știi cum le mai spune?

– Floare de „nu mă uita”.

– Exact. Deci, te rog, nu mă uita, îmi face cu ochiul, apoi se ridică și intră în sufragerie, lăsându-mă singură cu „nu-mă-uita”…

Anunțuri

O părere la “Floare de nu-mă-uita (VI)

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s