Floare de nu-mă-uita (II)

Nu l-am mai văzut în seara aia. Și nici apoi, deși sunt de o săptămână în Constanța. Mirela nu știe cine e, nu am aflat nici măcar cum îl cheamă, iar pe sărbătoritul din seara aceea nu mi-am permis să-l întreb. Azi suntem în Vamă. Într-un restaurant drăguț, cu ferestre mari, cu vedere spre valuri. Eu cu Mirela și fratele ei cu iubita, încă vreo doi veri. „Acum faci parte din familie” mi-a spus ea când am văzut cine ne însoțește. E drăguț. Glumim, povestim trăznăi. La un moment dat, simt că-mi cade jacheta de pe spătarul scaunului și mă întorc să o ridic. Scuturând-o, îmi fug ochii în spatele meu, în sala cu tavan înalt. Atrasă de mișcare, îi întâlnesc privirea și zâmbesc. Mă privea de dinainte; înțeleg asta după surâsul lui, cumva fericit că îl văd și eu. Un surâs care i-a acoperit fața toată și care s-a întins de-a lungul restaurantului și mi-a intrat și mie în suflet și m-a lăsat fără respirație. Îl privesc, atât pot să fac. Blonda povestește ceva celor din fața lor și nu pare că a observat schimbarea din el. Avem clipa asta doar pentru noi doi.

– Irina, ești bine?

Mă trezesc din vis și mă întorc spre ai mei. Fratele Mirelei privește pe lângă mine. Probabil arăt schimbată, prea schimbată. Așa mă simt. Colorată cu mare. Cu marea din ochii lui. Scutur din cap ca o scuză, dar nu pot să scap de zâmbet. Nu am cum…

L-am simțit pe piele pentru două ore, cât am stat aici. L-am simțit, încercând să mă mângâie, să îmi șoptească – poate a descoperit de unde mă cunoaște. Eu știu. Acum știu. Am rămas fără respirație de fiecare dată când se apropiau pași de masa noastră – ghinionul de a avea scaunul cu spatele spre sală. Sau norocul… După ce plătim nota, sunt atât de obosită, de copleșită de incapacitatea de a fi lângă el, deși îl simt, încât îi rog să ne plimbăm pe plajă o vreme. Nu vor, dar promit că mă așteaptă la o terasă de lângă restaurant, unde Mirela intenționează să își amintească de o iubire de-a ei mai veche și de o vară, tot veche.

Plaja e goală. Prin aer se învârt picuri mici, aproape ca de praf, iar valurile se lovesc ușor de nisip, de parcă ar vrea să-l îmbrățișeze, să-l consoleze. Întâi, merg destul de încet, fără să-mi intre nisip în pantofi, fără să mă împiedic. Apoi simt că lacrimile se îngrămădesc să iasă și nu vreau să le las, așa că încep mai repede, dar nu reușesc, așa că îmi scot pantofii și merg desculță. Așa-i mai bine. Nu înțeleg de ce nu pot să respir când mă gândesc la el. Dragoste la prima vedere? Nu cred în astea… Dar altfel, de ce l-am simțit, de ce sunt absolut sigură că mă privea? Ce vrea de la mine? E luat. Nu-l pot avea mai mult decât l-am avut, un dans și o privire de un minut, care pentru el nu au însemnat nimic.

– Stai!

Mi-a intrat în cap acum. Fir-ar… Am început să-l aud.

Fotografie0685– Hei, necunoscuto, stai!

Mă opresc – nu cred să gândesc așa. Privesc în spate și-l văd, înotând prin nisipul umed. Aștept până când e la trei pași distanță de mine.

– Ce vrei?

– De ce ai fugit? Ce s-a întâmplat?

Ce s-a întâmplat? Fir-ai, ce s-a întâmplat?! Arunc cu unul dintre pantofi după el. Se ferește, mai mult uimit decât orice altceva.

– Ce vrei de la mine?

– Știu de unde te cunosc!

Inspir adânc și îl las să mai facă un pas, apoi mă dau și eu unul în spate.

– La gelateria din spatele bibliotecii locale. Erai cu prietena ta, râdeați. Erai îmbrăcată într-o rochie verde, cu un evantai desenat într-o parte, de sub șoldul drept. Am trecut pe lângă scaunul tău când ieșeam. De acolo te știu.

Dau din cap. Da, de acolo ne știm. Și ce contează? Putea să lase lucrurile așa.

– Și ce vrei de la mine?

– M-am îndrăgostit, spune răstit și, ca reacție, arunc și cu celălalt pantof după el. Îl nimeresc în braț. Strigă un „Au” furios, apoi se apleacă să-mi culeagă încălțările. Mă depărtez de el.

Sunt o copilă proastă. Fug de un bărbat, fără pantofi, aproape plângând, numai pentru că eu încă trăiesc în lumea mea. Pentru că mă lupt să nu-l cred. Pentru că știu câte minciuni se spun din singurătate…

– Stai! Pentru numele lui Dumnezeu, stai!

Mă opresc și mă răsucesc iar spre el, fără să intuiesc cât e de aproape. Îi simt parfumul – aceeași vanilie. Îi fixez privirea și aștept.

– Nu știu ce să fac. Nu știu cum să mă descurc. La dracuʹ, sunt doar un puști care a scapăt de acnee și are carnet de șofer. Ajută-mă.

Îmi întinde pantofii și îi iau, fără să zic nimic, apoi îi întorc spatele și plec. O să îmi ia două zile să îl uit, dar se rezolvă. Nu ar fi primul. Și nu pot fi mama răniților.

– Irina!

M-a blocat. De parcă sunt prinsă în nisipuri mișcătoare și nu pot să fac niciun pas. De unde știe cum mă cheamă?

– Te caut de atunci. Să aflu ceva, orice, despre tine. Atât am putut, zice și îl simt în spatele meu. Se apleacă la urechea mea: Irina. Atât știu despre tine. Dar să fiu nebun dacă nu intuiesc ce simți. Mă gândesc la tine când văd o rochie în vitrina unui magazin: „I-ar plăcea?”. Ascult o melodie și aș vrea să pot să-ți scriu un mesaj, să o cauți pe youtube. Nu am cum. Nu vreau să te torturez. Dar…

– Dar ce? mă întorc brusc, cu lacrimi pe obraji.

Minte frumos și aș vrea să-l cred, dar e blocajul pe care îl capeți după mai multe experiențe, peretele care nu se dărâmă ușor…

– Dar te vreau. Doar a mea. Doar noi doi.

Înghit în sec și, dacă ar fi mai departe, aș arunca iar cu pantofii după el. Așa, îl privesc furioasă. De ce dau în el? E sincer… Acum mă vrea. El e sincer. Poate nu constant, dar sincer. Își duce mâna la brațul pe care l-am nimerit mai devreme și își freacă pielea, prin bluza albastră. Pun degetele peste ale lui – e electrizant.

– Iartă-mă, bombăn, fără să mai am curaj să-i întâlnesc ochii.

Din spatele lui, undeva spre dreapta, Mirela îmi face semn să mergem. Îi fac semn înapoi și trec pe lângă el. Nu zic nimic – nu știu ce. Ah, ba știu.

– Cum te cheamă? îi strig.

– Răzvan. Nu-i prea exotic, ce-i drept.

Mă apucă râsul și fug la prietena mea, fără să îi răspund. Se potrivește. Răzvan se potrivește cu ochii…

Anunțuri

O părere la “Floare de nu-mă-uita (II)

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s