La joie de vivre

Partenerul meu de peniță mi-a trimis povestea de câteva zile bune, așa că îmi cer scuze( Iertareeee! 😀 ) și lui și vouă, pentru că am întârziat 😀 Probleme tehnice!

Enjoy!

Continuare de aici: O zi nouă

            Simt nevoia de a scrie un jurnal. Nu m-am gândit niciodată să îmi consemnez trăirile cotidiene, dimpotrivă,  mi se părea total neinteresant să îmi dedic o parte din timpul meu zilnic pentru a nota banalităţi, am luat această obişnuinţă drept un moft burghez, ceva “preţios”, care mă irită. Acum, hmm, situaţia este diferită, mă simt excelent şi nu vreau ca, peste ani, să uit ceva. Desigur, o întrebare pertinentă şi logică  ar pune în discuţie utilitatea şi, mai ales, conţinutul unor însemnări zilnice, dat fiind faptul că trăim o viaţă splendid de banală. Nu ştiu ce părere are EA; ceva mă face să cred că ar râde cu poftă şi s-ar uita într-un anume fel la mine dacă i-aş mărturisi că mi-ar plăcea să scriu despre ce facem noi zilnic, relatări despre …. diversitatea monotoniei?

            Ne-am adaptat uimitor de bine la traiul acesta dificil, dar care ne-a adus liniştea interioară. Sincer, nu mă gândeam că metamorfoza noastră va fi aşa de rapidă; din corporatişti ce ne petreceam cea mai mare parte a timpului în spatele unor birouri, lucrând pentru străini, am devenit nişte simpli agricultori, trudind doar pentru noi înşine. Am redevenit oameni. Să fie aceasta adevărata întoarcere la origini? Rămâne de văzut.

            Acum realizez cu adevărat cât de mult am muncit. Ştie şi EA că am făcut amândoi progrese uimitoare, că tot ce avem în momentul de faţă se datorează doar efortului nostru şi asta cred că ne face pe amândoi să fim mândri.

De câteva zile nu prea mai fac mare lucru. Pescuiesc şi am grijă de grădina noastră cu legume. Sunt încă sub efectul foarte plăcut al surprizei pe care EA mi-a făcut-o de ziua mea, m-a lăsat … mască. Încântarea mea este cu atât mai mare cu cât îmi amintesc că ziua ei de naştere se succede la o lună după a mea, aşa că mă gândesc să îi fac şi eu o surpriză.  Mâine voi merge în pădure să tai câţiva copaci cu trunchiuri groase. Am de gând să construiesc pe plajă un tobogan şi să încerc să reconstitui partea care îi plăcea EI atât de mult când mergeam să ne bălăcim la piscina noastră preferată, din vremea când locuiam încă în oraş. Voi avea mult de muncă, dar problema principală va fi păstrarea adevăratei mele intenţii căci, desigur, nu pot să îi spun ce am de gând să fac. Ştiu! Îi voi sugera că  vreau să construiesc un mic foişor, ceva mai departe de căsuţa noastră, un loc unde să cinăm seara, de unde să privim împreună stelele şi … în fine, să ne îndeletnicim cu alte activităţi, plăcute, desigur. 😀

Esenţial este să reuşesc să fiu convingător, astfel încât să nu mă supravegheze atunci când lucrez, cel puţin nu atunci când va fi clară destinaţia reală a  construcţiei. Sub pretextul că vreau să lucrez la adăpostul umbrei, voi masca spaţiul de lucru cu multe frunze de palmier, să nu se dezvăluie nimic de la distanţă. Ah, încă ceva, să nu uit, trebuie să vin de fiecare dată la masă atunci când mă cheamă EA, să nu îi dau ocazia să vină spre mine. Oh, dacă aş reuşi să îi abat curiozitatea suficient de mult timp …

            Mă întrerupe din starea mea meditativă cu un ghiont în spate; tresar şi mă sărută repede, râde şi mă întreabă la ce mă gândesc aşa de intens. Încerc să par destins şi îi dau un răspuns banal şi caraghios, spunându-i că mă preocupă “nemurirea sufletului”. Mă priveşte cu atenţie pentru un moment, apoi bate brusc din palme, simulând uimirea şi mă întreabă dacă am descoperit esenţa adevărului. Pufnesc în râs şi îi răspund că eram foarte aproape de reuşită când EA m-a întrerupt şi că astfel va avea pe conştiinţă eşecul unui moment suprem pentru omenire, apoi că …

            Ne petrecem după amiaza lenevind în casă şi sporovăind. Stăm lungiţi pe podea, nu ştiu de ce, poate că suntem nostalgici după timpul petrecut în peştera în care ne-am adăpostit iniţial. Îmi aşez capul în poala EI şi îi privesc ochii. Mieunici se agită de zor pe lângă noi, jucându-se cu o minge improvizată dintr-o cârpă. EA se joacă cu părul meu, pe care l-am lăsat să crească, contrar obiceiului. Mi-a zis că noul meu look seamănă cu cel al lui Mel Gibson în “Braveheart”, unul din filmele noastre preferate. 😀  Începe să îmi descrie planurile pentru decorarea casei, cum intenţionează să reînceapă să picteze – îmi amintesc că în apartamentul nostru aveam câteva tablouri reuşite create de ea – apoi să lăcuiască mobilierul şi să vopsească pereţii în culorile ei preferate. Pricep ce îmi transmite, dar un somn greu îmi apasă pleoapele şi adorm pe muzica vorbelor ei şi purtat de visul meu, la joie de vivre …

Anunțuri

O părere la “La joie de vivre

  1. Pingback: Ziua Z « Andra Pavel

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s