Furtuna

„Furtuna” – temă propusă de Clubul Psi!

M-ai lăsat să te cred. Copila-fluture îmi spuneai într-un timp. Eram copila ta. Ai dispărut. M-ai lăsat în lumea asta înainte să îmi dau seama cum se conduce. Cum să-mi conduc lumea, așa mică precum era. M-ai lăsat cu un dor. M-ai lăsat în furtună…

M-am luptat cu mine, o lungă vreme. Cu fulgerele pe care le provocam când aruncam lampa de pe birou, furioasă. Cu tunetele care-mi oboseau urechile, întorcându-se după ce trânteam ușile, ca să nu-mi mai aud singurătatea. Cu ploaia iscată din ochii-mi de ciocolată, în fiecare seară când mirosul tău ajungea, cine-știe-cum, în camera mea.

M-am ocupat. Multe lucruri, multe locuri și multe stări, dar nu toate sănătoase, nu toate utile. Nu toate fețele bune de amintiri, prea puține nopți pe care vreau să le memorez. Totuși, sunt acolo. Sunt eu. O parte din mine. „De ce te încăpățânezi să-mi vezi doar părțile bune?” aproape îi strigam. „Nu sunt destui cei care le văd pe cele rele?…”

Apoi am găsit un suflet. Și a fost. Mi-a fost. Puțin. Poate un mod de a calma furtuna…

Acum stau. Privesc pierdută pe geam. Plouă cu picături mari, grele. Vântul scutură pomii și face umbre prin pod – aud mai bine decât mi-ar plăcea în mod obișnuit. Fulgerele luminează camera și, prin perdeaua trasă aiurea, modele de ceață se fac pe perna mea, udă. Lacrimi. Tunetele tremură în geamuri. Furtună. Spală păcate, spală praf și rele, gânduri urâte și… lacrimi. Să le ducă departe.

Îmi e dor…

Sursă foto

Anunțuri

13 păreri la “Furtuna

  1. Pingback: Provocare-Furtuna « Cataratorii

  2. Pingback: Tema de luni – furtuna « Tiberiuorasanu's Blog

  3. „Apoi am găsit un suflet. Și a fost. Mi-a fost. Puțin. Poate un mod de a calma furtuna…” Cat de frumos spus. Un suflet langa altul omoara singuratati ascunse.

  4. Pingback: Furtuna | Ratzone's Blog

  5. Pingback: Furtună « Almanahe

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s