Despre credință și alte „bang”-uri

Articol „luminat”, înscris la Blog Power 17 – inițiativă MostWantedBlog!

Tema acestei săptămâni este:

Știință și Divinitate. Ești adeptul Genezei sau al lui Darwin? Poate știința explica totul, inclusiv Divinitatea?  În viața ta sunt complementare sau se exclud reciproc?

Texte participante: Divinitate sau Darwinism, Cred!, Geneza altfel, Stiinta creatiei, Credințe (?), Stiinta si Divinitate, Esențe!, semnul crucii, Dialog.

Sunt născută și botezată ortodox, crescută într-o societate asemenea. Până în clasa a opta, caietele și cărțile de religie îmi erau ascunse sau aruncate, dacă eram „prinsă” citind. Sunt printre cei care au pus mâna pe o Biblie (și citit, fragmentar) de mai puțin de un an. Așa că, pentru mine, Iisus și cele 7 zile ale Creației sunt lecție de școală generală. Paralel cu „Estera” din Vechiul Testament, citesc „Secretul” (Rhonda Byrne). Am avut și am ocazia să stau de vorbă cu musulmani și, de jumătate de an, am vizitat mai des biserica evanghelistă decât pe cea ortodoxă.

Ține de viziune. Cred că există Ceva sau Cineva „deasupra” tuturor, însă-mi pare mai plauzibil Big Bang-ul, pentru simplul fapt că Lumea s-a creat din Materie, deși cantitativ infimă. Complementaritatea și egalitatea bărbatului cu femeia și-ar putea avea explicația în Geneza 2:24 („De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de soția sa; și ei vor deveni un singur trup”).  Ceea ce spune Iisus: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Evanghelia după Marcu, 12:31) ne îndeamnă și Rhanda Byrne: „Dacă ați putea cuprinde fiecare gând în iubire, dacă ați putea iubi orice și pe pricine, viața dumneavoastră s-ar transforma fundamental”. Rugăciunea pe care  o facem noi, ca ortodocși, o spun evangheliștii, fără formă fixă, ci așa cum o simt. Iar acel „gândește frumos, pentru că, la Judecata de Apoi, Dumnezeu calculează și bune și rele” e îndemnul spre Univers, Secretul: Dacă trimiți gânduri bune spre Univers, acesta îți va „înapoia” lucruri bune.

Și aș ajunge la comentariu stilistic, așa că fac un rezumat. Lumea a apărut prin Big Bang, dar lucrurile sunt (trebuie să fie!) orânduite de Cineva și totul are un sens. E modul meu de a nu da vina, instinctiv și necugetat, pe Dumnezeu pentru ceea ce mi se întâmplă. Probabil e și felul în care refuz să mă supun – credința oarbă e supunere. Credința e, poate, pentru cei slabi. Când are necazuri, omul se întoarce la Creator. Și cei mai mulți se îndepărtează tot atât de repede când dau de bunăstare. Trist, dar… cam adevărat.

Nu e doar o imagine? Eu mă rog la Iisus, cel care a înviat, alții se roagă la un Dumnezeu dar nu sărbătoresc sfânta Marie, unii se închină lui Allah, lui Buddha și, înainte de toți, fiecare cultură avea zei. Ateii văd partea rațională, explicabilă printr-un microscop. De fapt, nu ne rugăm unui Creator, universal? Sau… nu facem rugăciunile pentru a noi, pentru a ne oferi siguranța că nu suntem, de fapt, singuri?

Nu sunt, oare, măști?

Pare, probabil, ceață în mintea mea. Dar e limpede. Mă rog pentru mine, pentru a avea siguranță și liniște în suflet. Însă nu percep credința ca pe o constrângere. Să fie sau nu bine, nu știu. Vom afla, poate prea târziu. Cred, totuși, că e mai important să fii împăcat cu sine decât cu credința populară…

Sărbători luminate!

 

Publicitate