Fac amintiri

Pentru Cuvinte pe portativ!

”Muzica este pretutindeni in jurul tau, tot ceea ce trebuie sa faci este doar s-o asculti, sa urmezi muzica!”

Continuare de la: Temeri

Sunt în mijlocul trotuarului agomerat. Și e liniște. Atât de liniște încât, închizând ochii, am impresia că e cinci dimineața.

Că aud doar o pereche de pași, care nu erau nici ai mei, nici ai celei de lângă mine. O pereche de pași, un vânt printre frunzele care abia au ieșit la soare. O pereche de pași, printre voci, mașini, telefoane și alte sisteme audio.

***

Îmi amintesc… După ce m-a „testat”, vindecat de teamă – cum îi place lui să se laude – nu i-am vorbit trei zile, apoi am cedat; era o supărare puerilă. Și am vrut să ieșim noaptea. De fapt, dimineața. Ne-am culcat devreme, moleșiți de căldura din cameră, și la patru eram veselă și plină de viață. La cinci, am vrut să ieșim. „Ești nebună?” mi-a reproșat dar, văzând că nu glumesc, a aruncat în timp ce se schimba: „Ești nebună.” Dar a ieșit cu mine. Era atât de liniște încât nu recunoșteam orașul. Strada pustie.

– Pot să fac o nebunie?

Ridică din umeri, ce mai are de zis?… Mă așez în mijlocul străzii, pe asfaltul rece – nu contează acum absolut nimic, decât că fac ceva ce n-aș fi avut niciodată curajul. E calmul acela de dinainte de zi. Când soarele stă agățat de partea cealaltă și încă nu-l vedem. Când păsările se întreabă dacă să se trezească sau nu. Când se aprind, rând pe rând, lumini în geamuri de bucătărie, și oameni numără încă o zi într-o realitate care e la fel numai dacă nu vezi bine. Și o dimineață în care îi aud respirația de parcă stăm cuibăriți în patul nostru – al lui, nu?… -, deși e la trei metri de mine și mă privește uimit.

***

Tresar și deschid ochii. Mii de sunete mă sperie, lumina e prea puternică. Oamenii trec pe lângă mine, aproape bruscându-mă, bombănind că blochez drumul. Unul chiar mă prinde de mijloc și mă împinge dar, după câteva clipe de confuzie, realizez că e Cosmin.

– Omule, ce faci pe post de statuie? mă întreabă zâmbind.

– Amintiri! spun repede și-l sărut, la fel de rapid – nu-mi place să fac din astea când am colega lângă mine, să nu se simtă ea ciudat.

– Deci… Ce făceai?

Zâmbesc. Îl iau de mână și o prind și pe colegă și pornim iar.

– „It’s five o’clock in the morning…”. Remeber?

6 păreri la “Fac amintiri

  1. „E calmul acela de dinainte de zi. Când soarele stă agățat de partea cealaltă și încă nu-l vedem. Când păsările se întreabă dacă să se trezească sau nu.”
    E acel moment din zi cand e somnul cel mai dulce si cand eu sunt tocmai atunci nevoita sa ma trezesc sa plec la serviciu. :(( 😛 😀
    Apropos de sarutatul unui tip in prezenta unei colege, chiar nu iti place sa faci asta? Eviti s-o faci sa nu o pui intr-o situatie ciudata? E o tema interesanta pentru un articol…

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.