Ascultă!

La mine plouă. Sunt tristă. Sunt plouată. O mâță plouată, mă amuz singură și intru în scară. O vecină mă oprește să mă întrebe cine era bărbatul care m-a adus azi-noapte cu mașina. „Iubitul meu. Dar nu-i spuneți mamei!” o mint. „E căsătorit…” șoptesc și continui să urc. Vai, ce-aș râde! Bărbatul care m-a condus până acasă, de la majoratul verișorului, e unchiul meu. Doar că ea nu știe. Dacă nu îi spune mamei despre asta, mi-am subestimat bătrânelele din bloc…

Apartamentul e gol, miroase a liniște. Liniștea miroase cumva, știți? Mă schimb și mă bag sub pătură, deși mi-ar fi și foame. Nu, lasă, îmi odihnesc mintea. Dorm, visez. Mult. Mă trezește telefonul, care bâzâie pe noptieră, la capul meu.

– Neața, bombăn fără să-mi dau seama că e seară. Era întuneric, abia mă trezisem – trebuia să fie dimineață!

– Am bătut palma, spune fericit.

– Pe cine ai bătut?!

Începe să râdă. Râde, el! Mă trezesc de-a binelea. Nu a bătut pe nimeni, acum pricep. Îmi spune că mă sună mai târziu și închide înainte să pot zice altceva.

***

E seară, aproape noapte. Aproape mâine… Sunt pe o pernă, jos, între caloriferul cald și patul plin de foi, pixuri, cărți, agende. Cu gândul la „E deja mâine”, îmi vine în minte o constatare tot de-a lui. Niciodată nu e, de fapt, mâine, pentru că, atunci când intri în „mâine”, e deja „azi”. Complicată idee, dar, cumva, în sensul acela, adevărată. E aproape mâine. Am aprins lumânărica aceea, în final, pe birou, dar lampa de pe noptieră e pornită – nu pot scrie altfel. Scriu povești de dragoste. Cu el… sau despre el? Sau despre mine și ideile lui. Sau ceva combinat. Ideea e că scriu. Am o melodie în minte, deși nu-mi place neapărat. Am prins-o la radio mai devreme, când făceam curat în bucătărie. Da, între somn și cină, am avut timp și de asta. Sună iar telefonul și îl caut printre gânduri scrise. Răspund – el.

– Ascultă!

– Mulțumesc! Aveam nevoie de melodie nouă, spun încet, uimită de gest.

– Te-ai trezit? chicotește și îmi amintesc cum am reacționat mai devreme.

– Da, iartă-mă. Felicitări pentru că ai bătut palma!

– Mulțumesc! Te las, mai vorbim mâine. Am de scris… două articole.

– Atașează-mi-le pe mail, să le citesc și eu!

– Aham. Pupici. Stai… Ce faci?

– Scriu…

– Îngerul meu cu povești, șoptește și închide.

Rămân câteva clipe doar cu vocea lui în minte. Atât. Liniște, pauză… De ce eu? De ce așa?…

7 păreri la “Ascultă!

  1. Eu cred in conceptul de maine, nu mai cred in cel de azi. Tot ce facem, tot ce gandim noi este…despre maine. Aproape ca nimeni nu mai stie sa traiasca clipa, sa se bucure de ea. Toti asteptam cu sufletul la gura, ca miracolul sa se infaptuiasca maine. Ne depunem toate sperantele in acest maine. Azi doare.

  2. Pingback: Ne recomandă! (II) « Hidalgo

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.