Artificii

Artificii. Din stomac? Nu, pe acolo-și fac de cap fluturașii…

***

Mi-e dor. Pur și simplu, nu mă întreba de ce. Sau de cine. Intru și scriu absentă un „seara bună” pe messenger, iar tu te superi. Că vreau să ies deja. Neînțelegeri. Iar azi trebuia să fie ziua fără emoticoane. Dar nu știu dacă o prindem. Încă mi-e dor. De liniștea aia de când eram copil și chiar credeam în Moș Crăciun. De primul an în care am văzut artificii. De prima zi în care le-am simțit.

Această prezentare necesită JavaScript.

„Am văzut artificii gândindu-mă la tine.” Zâmbesc și tac. Fac o glumă. Cum oare? Vezi artificii. Doar artificii. Ești prins între tine și imaginea mea. Între ce-ți scriu – multe, „artificii” de scriitoare debutantă – și ce-ți construiești tu, singur. Pentru că eu profit. De vieți. Nu toți profităm de o viață, cel puțin una? Mie așa-mi pare. Iar pentru fiecare, prindem tehnici de șantaj, spionaj, trafic de… influență. Râzi! Pare așa grav, dar, privit la nivelul unei relații de orice fel, cam asta se întâmplă. Și profiți, profită fiecare dintre noi. De timpul celorlalți, de atenție, ajutor, păreri, idei, stări. Poze, muzică, texte. Expresii și amintiri. Iar la final, când tragi linie, ești tentat să spui că ai dat mai mult decât ai primit. Și, probabil, celălalt spune la fel. Pentru că nu primim aceleași lucruri ca cele pe care le oferim. Dar fiecare primește ceea ce merită, până în final așa e. Și o văd la ai mei. Părinți, bunici…

Plecasem de la artificii. În fața ochilor, când te gândești la cineva… Fiecare cu reacțiile lui, dacă ne gândim. Eu rămân fără respirație, încep să plâng, mi-o ia inima la fugă sau, pur și simplu, intru într-o stare din care nu mă scoate decât noaptea. Nu neapărat toate și nu neapărat în ordinea asta. Iar eu sunt aici, iremediabil prinsă în lumea mea. Nu voi putea ieși vreodată complet, iar când mă întrebi cum te văd, amân. Pentru că nu analizez, nu împart decât ceva ce-a fost. De teama că mă sperii, că nu-mi va mai plăcea deloc sau că-mi va plăcea până la stadiul de dorință, necesitate, „trebuie”.

Și uite cum pierd, din nou, ideea… Pentru că am prea multe în minte și nu pot – nici nu vreau – să le pierd. Doar să le ordonez, dar atunci fac ceva și le amestec iar. Pentru că așa sunt eu. Nu știu dacă-mi priește stabilitatea. M-aș plimba mereu. Aș schimba stiluri, limbi vorbite, ochi în care să privesc tandru și voci care să mă facă să tresar. Aș schimba mereu. Încă nu. Învăț să am răbdare. Pentru că undeva, cumva, mă voi pierde de mine dacă pierd chiar totul în jur.

Nu pierd nimic. Adun, sortez, ascund, păstrez. „Scrie. trăiește. Visează.” 🙂 O idee bună de urmat!

 La mulți ani! Primele gânduri pe acest an. Nu triste, ci… gânditoare 😆

Să vă fie senin!

Foto: Felix Cuceanu

Anunțuri

17 păreri la “Artificii

  1. Pingback: Pentru tine, Lisa! (10) « Cristian Dima

  2. Pingback: Maxime si aforisme I | Madalina Ciucu

  3. Pingback: El Hidalgo Vacitim de Argeş « Hidalgo

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s