Cel mai frumos cadou

Cadoul meu de Crăciun! Să vă fie senin!

Continuare de la: Asumare

   Doarme. E singură și, uf, a uitat să încuie ușa. Bine că stă la ultimul etaj. Am încuiat-o eu pe dinăuntru și acum stau la capul patului, privind-o cum respiră încet, dulce. M-aș băga în pat lângă ea, dar se va speria de mine. Așa că stau aici și moțăi, prins între căldura caloriferului și ce a corpului ei, aromată. Toată casa miroase a Crăciun. Scorțișoară din plăcinta cu mere care așteaptă cuminte și pudrată pe masă. Coji de portocală și „mandolină” – cum se amuză mereu, puse pe toate pervazurile, ca să aducă noroc. Plin de ciudățenii, îngerul meu.

   Și uite-mă la capul ei, ascultându-i aripile. Tresare și se ridică pe marginea patului, fără să mă vadă, fără să mă simtă. Îmi feresc picioarele, să nu se împiedice. Oftează, cu ochii închiși, apoi se așează înapoi și începe să plângă. Visează, cred… Mă ridic pe genunchi și încerc să o calmez. Se zbate și mă panichez, habar n-am cum să o trezesc.

***

   Cineva îmi șoptește speriat numele. Deschid ochii și scap de coșmar – îl aveam pe Mihai în brațe, dar fără viață; am tâmpenia asta de vis din toamnă, de când a plecat din oraș. Mă agit aiurea până înțeleg că tot el îmi e în brațe, dar cât se poate de viu și de temător. Îmi impun să-mi revin – urăsc să-l fac să se îngrijoreze pentru mine.

– Ce faci? spun încet, răgușit.

– Mi-era dor de tine, zâmbește, vorbind la fel de încet, de parcă am trezi pe cineva.

Mă cuprinde un tremurat pe care nu-l înțeleg și mă ascund iar sub pătură.

– Dormi, mă duc acasă, zice și se ridică.

Mă apucă râsul – unde vrea să fugă acum? Îl prind de încheietură și îl trag lângă mine. Ne amuzăm puțin, până înțelege că eu vreau să-l cuprind pe el cu brațele și nu invers, așa că se întoarce spre bradul meu din geam și îmi ascund fața în bluza lui. E cald, iar camera miroase a Crăciun. Sper să nu mai am vise urâte…

***

   Respirația ei îmi gâdilă pielea. Într-un timp, însă, se întoarce și îmi șoptește numele. Îmi trec brațul peste ale ei și-i vorbesc încet, ca să alung coșmarul.

– Te iubesc… Ești îngerul meu…

Se calmează curând.

– Tu ești cadoul meu, bombăne și mă doare un gând. Nu i-am luat cadou. Nu, nu se poate… Uf. Mă ridic încet și aprind lampa de la birou. Ce să fac?… Foi, creioane colorate, lipici, foarfecă, toate împrăștiate pe două mese de lucru. Albastru, cuvinte, flori. Ale ei preferate! Mă apuc de… colaje.

***

   Lumina unor nori – sper eu, de zăpadă – mă trezește veselă. Dar Mihai? L-am visat? Mă ridic și constat că nu, nu am visat. Doar el, mereu, schimbă lampa de birou de pe dreapta pe stânga. Oare ce-a făcut la masa de lucru? Trec pe lângă și merg spre baie. La ușă, însă, mă așteaptă o coajă de portocală. Râd singură – Hansel și Gretel? Le strâng de jos, pe rând. În bucătărie, pe o farfurioară, mă așteaptă arta – o față zâmbăreață. Ochi din plăcinta cu mere, gura e de portocală, obrajii au gust de coajă de măr iar bretonul e ciocolată dată prin răzătoare. Dintr-o cană mă privește aburind un ceai. Sorb din el, fără să-mi dau seama, decât târziu, că în el e ceva. O mică bucată de… folie de aluminiu? O scot și o despachetez, ca să găsesc înăuntru, udă și roz, o hârtie scrisă de mână – „Șapte șoapte. În bibliotecă.”

   Cu cana în mână – are gust bun ceaiul! – mă opresc în fața a zeci de volume. „Șapte șoapte” nu e niciun titlu, asta știu deja. Șapte… „Adam și Eva”? Cifre… preferatele mele, nu? Șapte… Cinci și șase litere în ghicitoare. Două rânduri, sau patru… Caut! „Adam și Eva” se află pe al doilea rând și e al unsprezecelea volum (șase plus cinci) de la margine, unde se află „Șoapte pierdute”, o carte veche de-a mamei. Dacă înțeleg eu bine jocul, următorul mesaj trebuie să fie la pagina 56. Deschid cartea și, da, am un nou bilețel! „Mi-am ascuns gândurile între stele!” Uf… Stele, brad! Mă întorc în dormitor și caut, printre crenguțele verzi, ceva nou. O floare! Din hârtie! Hârtie colorată, cu creionul, inegal și cu umbre. Fiecare dintre cele opt petale are câte o literă. Să le citesc într-o ordine… C-S-E-B-U-I-E-T nu are niciun sens. Poate invers… Sper că nu mă pune să fac puzzle-uri! Invers e… „Te iubesc”.

Zâmbesc în gol. Cel mai frumos cadou!

Anunțuri

8 păreri la “Cel mai frumos cadou

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s