Unsprezece ore

Continuare de la: La distanță

Oare până unde și până când poate uni iubirea? Are ea limite? Are ea viteză, ceas? Are ea conștiință?…

***

E vineri și mi-a trimis un mesaj scurt și impersonal: „Vino la mine după ore.” Mă conformez – iar nu am apucat să vorbim câteva săptămâni. De parcă am fost privați de net, telefonie sau… orice altceva. Da, nici atunci… Terminăm orele și mă grăbesc să ajung la el. Bat și intru – ușa era descuiată. Lumânărele pe trepte. Hm, am un sentiment de deja-vu… Stă pe canapea, cu chitara în mână, cântând ultima melodie pe care o tot atașez pe blog.

 

Îmi dau haina jos, scap de încălțările grele; ghiozdanul e abandonat deja la ușa livingului. Mă las în genunchi în fața lui și îl sărut fără niciun cuvânt. Ce dor îmi era de el!

***

Oh, cineva era nerăbdătoare! Scap de chitară și o prind în brațe. După ce rămâne fără respirație, îmi ascund fața în părul ei. Mi-era dor… mi-e continuu dor de ea. Din tot ce înseamnă orașul ăsta, doar de ea mi-e dor.

– Știi ce zi e azi? întreb într-un timp. Dă din cap că nu. Unsprezece noiembrie două mii unsprezece…

Chicotește. Numere. Favoritele ei. Întotdeauna! Și ciudățeniile îi plac. Ciudata mea iubită…

– Da, știu… Am tot încercat. Și nu găsesc nimic relevant, recunoaște supărată, apoi îmi atinge obrazul cu buzele. Adică nimic relevant la numere, nu la tine, se amuză și mă sărută iar și iar.

– Noiembrie e de fapt luna a noua… November – nouă.

– Aham. Deci nouă și unsprezece. 9/11! spune, fericită de descoperire, apoi se întristează. Nu, nu-mi place… E… nu. Știu că 11 e numărul de Academy Awards pentru Stăpânul Inelelor: Întoarcerea regelui și Titanic.

– Oh, tot la DiCaprio îți stă gândul?

***

Fac pe supărata și mă ridic din brațele lui. Mă așez pe scaunul de la birou și-l privesc. Aș putea s-o fac mult și bine…

– Ora a unsprezecea e ultima oră pentru a avea grijă de ceva urgent, fiind ultima înainte de miezul nopții, zice, cu un zâmbet pe față.

– În limba bascilor, înseamnă și infinit, îmi amintesc.

– Asul e și unsprezece, din când în când.

Suntem așa serioși de parcă stabilim următoarea mișcare la nivel național. Întorc scaunul și deschid laptopul de pe birou. Dau o căutare rapidă și găsesc diferite, pe care le citesc cu voce tare:

– Cu autobuzul 11 ne putem plimba prin Londra, la prețuri mici! Primul Război Mondial s-a terminat printr-un armistițiu, în 11 noiembrie 1918, la ora 11 de dimineață.

– Știi la cât ți-am trimis mesajul? vine în spatele meu. Dau din cap că nu și scot telefonul. Ora 11 și 11 minute. Râd de-a binelea. Uite că a trecut și fatidicul șir de numere și suntem încă aici!

***

Încântată de pagina de net găsită, îmi traduce stângaci din limba engleză câteva alte lucruri legate de număr: numărul atomic al sodiului, F11 determină modul de vizualizare Full Screen, numărul de reîncarnări ale lui Doctor Who și ceva cu gradele militare, pe care nu le poate traduce. O întorc cu tot cu scaun și mă aplec spre ea.

– Nu mai bine-mi dai mie unsprezece ore împreună?

– Oh, nu! Am treabă! Am teză mâine…

– Mâine e sâmbătă, râd și își dă seama că a pierdut noțiunea.

– Ok. Luni am teză.

O sărut ușor, apoi îmi pierd privirea într-a ei.

– Bine, stau. Unsprezece… plus nouă!

6 păreri la “Unsprezece ore

  1. Pingback: Preotul mayas (IV) « Marin Toma's Blog

  2. Pingback: Am apărut din visele tale « Andra Pavel

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.