Miercurea fără cuvinte – lost

Oare ce simt bagajele rămase în aeroport, în grija nimănui? S-a uitat cineva la ele?…

E o metaforă nefericită, să-ți asemeni existența cu bagajele uitate. Dar… probabil e imperfectă. În aeroport, cineva, cumva, are grijă de ele. Sau măcar le depozitează undeva. Pe când de un suflet uitat nu mai are nimeni grijă. Nimenea… Și rămâne un suflet care se decolorează, sau a cărui lume se decolorează treptat… Până rămâne doar… gri. Multe nuanțe de gri. Ce e griul de fapt? Un alb murdărit de timp sau un negru tocit de cuvinte?…

Fotografie făcută în aeroportul din Viena; editată de mine 🙂

Semnați condica la Carmen! Transmit leapșa: Lavy, Mona.

Anunțuri

24 de păreri la “Miercurea fără cuvinte – lost

  1. Oare ce simt sufletele parasite, aflate in grija nimanui? Oare se uita cineva la ele? Oare griul nu este la fal ca celelalte, unic in felul sau? Oare de ce ne punem atatea intrebari, stiind ca raspunsurile noastre nu sunt suficient de concrete pentru a ne putea convinge?
    Oare… ?

  2. Bună întrebare! Cred că sufletul alb e ros de prea multe cuvinte şi are multe de spus celor care au urechi să-l asculte, iar sufletul negru, murdărit de prea multe cuvinte, va lua cu el toate secretele pe care le ştie. Şi griul…Griul e doar soluţia ideal către care tind toate sufletele.

  3. De curiozitate, dvs sunteti, ca Blog, independenta, sau „afiliata” de vreo editura, grup editorial, etc?? Intreb si eu, sa vad daca ma pot exprima liber… Va doresc toate cele bune.

  4. Eu nu cred ca poate avea nimeni grija de sufletul tau in afara de tine.

    Probabil ai nevoie de de cineva care sa te faca sa-ti doresti a avea grija, dar numai tu poti decide ce faci cu el.

    Si poti avea grija foate bine si singur!

    Desigur pt.asta iti trebuie restul lucrurilor care te fac multumit…sa doar tineam un discurs despre mine.

  5. O chestie grozav de nostima, legat de „Tritonic”, fiindca tot vad o reclama pe-alaturi. M-am uitat pe la ei, si-am gasit niste drastice reduceri de preturi, si-asta la autori cu „shtaif”, cu pretentii, nu orice autori; la B.Hrib, G.Arion, Oana Stoica M., etc. Si cum nu cred ca Tritonic nu mai poate de dragul nostru, s-avem noi ce sa citim, concluzia logica, sau „logistica”, ar fi ca numitii autori scriu destul de…, sa nu fiu rau, sau editura este pe moarte, si vinde-n paguba! Sa ne gandim si la tot felul de concursuri care se fac prin Bucuresti, se cauta romane-amatori, si amatorii acestia nu-s platiti decat cu gloria indoielnica de-a fi publicati la o editura moarta de foame, care vinde-n pierdere. Ce-nseamna acestea la un loc?

    • Mno, ce să zic, privești totul dintr-un unghi care mie-mi lasă un gust amar. Ai ceva împotriva Tritonicului? E editura la care public și eu și e bine să ne înțelegem de pe-acum. Editura care se vinde cel mai bine acum e Nemira – sau mie așa-mi pare. Și crezi tu că va publica Nemira un debutant? E oricum un pas, e un start. E important să ai pe CV x carti publicate, chiar daca nu-s la Londra sau la New York, prezentate la Oprah.

  6. Eu cred ca griul e necesar, in opinia mea reprezinta compromisul. Cu multi ani in urma am aflat ca in viata nu exista doar alb si negru, ca trebuie sa invatam sa acceptam si tonurile de gri. Tu ce crezi despre asta, Ada?

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s