Fără perdea

Continuare de la: Invitație

Normal, nu m-am dus acasă. Am mers cu el. Mi-e frică, totuși, iar el a simțit-o. Pășesc ezitant, îl strâng de mână și mi-e teamă să-l privesc. Sunt doar o copilă în anumite privințe… Și aș vrea să mai rămân așa. Nu știu cum să i-o spun. Sau… Uh, cât nu-mi place de mine când mă răzgândesc…

Ajungem la apartamentul lui. Mă invită în living și mă așez pe canapea. În general, admir încăperea, mobila, lumina, priveliștea. Nu de data asta. Sunt nehotărâtă și speriată, deși sunt sigură că nu-mi va face nimic. Totuși… Se întoarce din bucătărie cu două pahare cu un lichid roșiatic – vin roșu, constat curând. Zâmbesc fără să vreau. Dăm noroc, zâmbim, gust. Îl las pe masă, convinsă că îl voi abandona acolo.

– Știu că nu ești genul de om care vorbește direct, încep, ridicându-mi picioarele desculțe sub mine, pe canapea. Dar, hai să vorbim fără perdea.

– Despre?

– Noaptea asta.

– Sex?

– Nu? mă surprinde mirarea din tonul lui. Se foiește puțin pe scaun, dar continuă să mă privească. Două scântei i-au aprins ochii. Mda…

– Nu-i subiect tabu?

– Poate. Dar când vine vorba de mine implicată, nimic nu mai e tabu, bombăn și simt cum mi se urcă sângele în obraji.

– Așa…

– Vreau… Vreau să-mi spui sincer ce facem noi acum?

– Bem vin. Bine, eu beau vin. Tu l-ai abandonat…

– Oh, haide…

Mă enervează. Am nervii destul de întinși, n-am nevoie de ajutorul lui și de ironii.

– Unde?

– Exact. Încotro. Nu știu dacă pot face sex cu tine. Oricum, nu în seara asta.

Zâmbește și se ridică. Mă simt ca la prima discuție cu mama despre pubertate. Mică, neștiutoare și extrem de pudică. Se așează la picioarele mele, jos pe podea, și îmi înconjoară genunchii cu brațele.

– Maria, nu pentru sex te-am adus. Te-am adus pentru că mi-e dor să nu dorm singur și pentru că ești prima de multă vreme cu care mi-ar plăcea să adorm și în parfumul căreia mi-ar fi dor să mă trezesc.

– Ești doar poetic…

– Da. Și… mi-e dor de tine mereu, mereu. Nu mă crezi, sunt sigur. Dar așa e. Nu știu cum să reacționez. Dar nu totul e despre sex.

Mda. Mi-e greu să cred, când în jurul meu sunt numai astfel de oameni. Când și eu am pățit-o, când întotdeauna mi-e frică să merg singură prin oraș noaptea. Așa că… Aș vrea să îl cred. Mi-e dor să cred pe cineva fără nicio limită…

Oftez. Mi-e somn și totuși nu m-aș culca… Aș vrea degetele lui pe pielea mea, buzele lui peste ale mele, aroma lui amestecată cu a mea. Vreau… să mă simt protejată, poate și… învăluită, întărâtată. Să simt tot. Îi spun că vreau să dorm și accept să fac un duș. Îmi promite că stă cuminte. Cât timp stau sub apa caldă, mă gândesc. Imaginația e pentru prima oară pusă direct în realitate. Mă șterg cu un prosop indicat de el și îmbrac halatul lui, mirosind a after-shave. Materialul mângâie plăcut pielea mea goală și tremur. Sunt nebună. Sau nu. Intru în dormitor și lumina lunii pline se revarsă peste patul cu lenjerie albastră. Mi-e așa somn…

Mă așez pe marginea patului, cu fața spre geam, cu spatele la ușa pe care am intrat și pe care am închis-o – fura misterul. Îl aud intrând. Se oprește în dreptul ușii. O închide încet și rămâne acolo, departe de privirea mea. E așa liniște încât aud cum se sprijină de toc, acum aud cum respiră. Rapid, regulat.

– Hai să dormim…, șoptesc, întorcându-mi capul într-o parte, dar nu-l văd cu coada ochiului. Buclele s-au pierdut de mult de coc și mă gâdilă pe spate. Desfac agrafa și o las să cadă la picioarele mele. Pășește încet și îl simt când se urcă în pat. Oftez și îmi arunc ochii înlăcrimați spre luna aproape plină. Ajunge în spatele meu și își prinde degetele în gulerul halatului. Îi dau drumul – îl țineam în dreptul taliei, în față. Îl lasă să alunece ușor pe umeri în jos și îmi sărută fiecare părticică de piele descoperită. Tremur și nu-mi mut privirea de pe lună. Lacrimi mari încep să se rostogolească pe obraji în jos și simte că îmi reprim suspinele. Nu se oprește, însă. Nu îl opresc nici eu. Nu vreau să îl opresc. Nu știu de ce plâng. Nu mă mișc. Îmi dezgolește spatele și rămâne surprins – nu cred că se aștepta să fiu chiar goală. Își pune bărbia pe umărul meu și îmi șterge lacrimile cu un deget, fără cuvinte, doar cu respirații. Apoi mă înconjoară cu brațele și ne legănăm ușor, el șoptind mereu, din ce în ce mai încet: te iubesc…

Peste o vreme, luna a plecat din fereastră. Îmi șoptește că ar trebui să ia halatul de sub mine și mă ridic puțin, ca să-l tragă de pe pat. Apoi mă așez înapoi și mă împinge sub pătură. Îmbrăcat încă în hainele de afară, mă îmbrățișează și mă strânge la pieptul lui. Îl simt cald pe sub bluză. Sunt goală, iar el e aici, fără să mă admire cu poftă, fără să mă pipăie, fără să propună ceva. Îmi șoptește Noapte bună și inspiră adânc. Îmi ascund fața în pernă și încerc să îi număr respirațiile până devin regulate și încete – a adormit. Abia atunci închid și eu ochii…

 

Fotografia e făcută de mine, aseară. Desenul e al scumpei mele Scarlett și îi mulțumesc încă o dată pentru că mi-a dat voie să-l public – după ce m-am jucat puțin cu el în PhotoScape :D.

Textul e pentru tine, Dor de dor 🙂

Anunțuri

11 păreri la “Fără perdea

  1. Ştiam că eşti o romantică până-n măduva oaselor.Şi nu te-ai dezis de firea ta.
    Nu vreau să comentez.Ideile mele sunt „învechite” pentru tineri de vârsta mea şi nu aş vrea să te copleşesc cu ele.
    Un episod complex,dar simplu în desfăşurarea lui.
    Apreciez că nu totul e despre sex,că încă mai există iubire pură între doi oameni care nu se bazează pe aşternuturi şi goliciune.Dar deja intrăm în lumea mea,şi aş vrea să rămân în universul Mariei şi al lui Cosmin.
    Îmi pare el trist şi singur,îndurerat.Nu ştiu dacă o iubeşte sau solitudinea îl impinge să creadă asta.Citisei şi tu „Enigma Otiliei” si probabil ştii citatul în care Otilia spune:”Cine a fost în stare de atâta stăpânire, e capabil să învingă şi o dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor.”Nu vreau să-l ridic pe un piedestal pe bărbatul ăsta,nu ştiu încă dacă merită,având pusă masca misterului în continuare.
    Marie e transparentă şi vie,sinceră cu ceea ce simte şi se acceptă aşa cum e.Are nesiguranţele ei,dar ceva irezistibil o atrage lânga Cosmin cum atrage bolta Luna,în noapte.
    Mă bucur că evenimentele s-au derulat în aşa fel încât să nu aibă acel final previzibil.
    „- Maria, nu pentru sex te-am adus. Te-am adus pentru că mi-e dor să nu dorm singur și pentru că ești prima de multă vreme cu care mi-ar plăcea să adorm și în parfumul căreia mi-ar fi dor să mă trezesc.”-nu ştiu dacă în realitate un bărbat chiar ar spune asta,fictiv….imposibilul devine posibil.

    • 🙂 of, o spun… problema e câți o și cred 😀
      Mersi mult 🙂 nu stiu cum sunt personajele mele. eu doar asa le…simt. asa mi se pare firesc sa actioneze. atata tot 🙂 Am citit enigma, mă gândesc des la asta… mă regăsesc prea tare în situația Otiliei… Există iubire pură. Dar nu prin alegere, ci prin circumstanțe… 🙂

  2. Pingback: Nu-i cere unei femei « Andra Pavel

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s