Concurs de romane politiste

Romanian Crime Writers Club şi Crime Scene Publishing vă invită la concurs.

Aţi visat vreodată să deveniţi scriitor? Acum e momentul să ieşiţi din anonimat. Trimiteţi până pe data de 31 octombrie 2011 un manuscris al unui roman poliţist şi puteţi să vă vedeţi visul cu ochii. Manuscrisul dumneavoastră ar putea deveni noul roman din colecţia Crime Scene, iar numele dumneavoastră va sta lângă cei mai importanţi scriitori ai genului.

Ce trebuie să faceţi?

Mai întâi de toate, trebuie să aveţi o idee, un punct de pornire. O crimă, o răpire, un furt. Mai apoi, trebuie să aveţi cel puţin un personaj dornic să rezolve un mister. Dacă până aici sunteţi pregătiţi, apucaţi-vă de scris. Aţi început deja? Foarte bine, acum nu vă opriţi pentru nimic în lume. Vor fi zile mai bune şi zile mai proaste, dar puteţi duce proiectul până la capăt. Ştim că veţi reuşi.

Care sunt regulile?

Manuscrisul dumneavoastră trebuie să se încadreze între 160-250 pagini, adică 300-500 mii semne (cu spaţii şi semne de punctuaţie). Nu se acceptă manuscrise sub 300 mii semne. (În uzanţa internaţională, romanul este o lucrare de minimum 300 mii semne.) Dacă nu ştiţi cum să număraţi semnele, vă ajutăm noi. În Word, la opţiunea „Tools” aveţi butonul „word count”- characters with spaces.

Naraţiunea trebuie să se încadreze în genul mystery and thriller.

Nu se acceptă manuscrise care au mai fost în vizorul altor edituri. Declaraţi pe propria răspundere că aşa ceva nu s-a întâmplat. Că nici un alt editor nu a intrat în contact cu ceea ce aţi trimis Asociaţiei RCWC.

Nu se acceptă manuscrise care au fost deja publicate pe internet sau în alte medii.

Manuscrisul trebuie să fie la prima vedere.

Manuscrisele primite nu vor fi returnate.

Data limită până la care puteţi trimite manuscrisele este 31.10.2011.

Autorul (autorii) acceptat (acceptaţi) va (vor) dona drepturile de autor aferente romanului cu care a (au) participat la concurs asociaţiei RCWC pe o durată de cinci ani de zile.

Manuscrisele vor fi trimise prin poşta electronică la adresa: george.arion@publicatiileflacara.ro cu specificaţia: „Concurs RCWC”.

După citire, fiecare manuscris va fi notat de membrii juriului.

Ataşat manuscrisului vă rugăm să puneţi un CV care să conţină numele şi datele dumneavoastră de contact şi un sinopsis de cel mult două pagini A4.

Câştigătorul va fi anunţat în cadrul unei festivităţi de premiere ce va avea loc în luna noiembrie 2011, la Târgul de carte Gaudeamus.

Pot fi şi mai mulţi câştigători, dacă juriul decide astfel.

Premiile sunt următoarele:

Premiul I – publicarea cărţii şi prezentarea ei în cadrul Târgului Gaudeamus, în prezenţa autorului. Dacă va dori, câştigătorul va avea dreptul să se înscrie în asociaţia RCWC fără să achite cotizaţia pe anul în curs.

Premiul II – o colecţie completă Crime Scene şi posibilitatea de a se alătura asociaţiei noastre.

Toţi participanţii vor fi menţionaţi într-un articol din revista Flacăra.

Membrii juriului: Preşedintele RCWC, George Arion, precum şi Oana Stoica Mujea, Alexandru Arion, Stelian Ţurlea şi Bogdan Hrib.

Nu contează dacă sunteţi debutanţi sau nu, tot ceea ce contează e să aveţi un manuscris nou, pe care să îndrăzniţi să-l trimiteţi. Fiecare participant are şanse egale. Vă dorim succes!

Anunțuri

20 de păreri la “Concurs de romane politiste

  1. Pingback: (Oliviu Craznic) Concurs de romane poliţiste pentru debutanţi şi autori deja publicaţi « Oliviu Craznic's gothic novel

  2. Pingback: septembrie 2011 « P o l i c i e r

  3. Cu scuzele de rigoare, tare ma tem ca orice fel de roman ai trimite, nu vei mai auzi niciodata de el, decat, poate, ca el nu se incadreaza in ceea ce le trebuie lor, ca este „slab”, ca etc. Inca odata, ma tem ca persoana castigatoare este posibil sa fie dinainte stabilita, pentru a-si dobandi un „palmares”, ca fiind cel mai bun dintre x participanti. Cer iertare pt neincredere, probabil bat si eu campii, dar o vasta experienta in domeniul acesta m-a-nvatzat ca nu este absolut nici o sansa de succes la concursuri de-astea, insa peste un timp lucrarea dvs, frumos modificata si adaptata, poate ajunge prin alte parti, eventual ca Scenariu. Si-n mod cert nu te poti lupta cu Sistemul! Ca sa nu mai spun ca nu capeti nici doua parale pt munca depusa cu scrisul. Preferabil sa trimiteti totusi o Lucrare aparuta, protejata de-un ISBN, asa, pt siguranta dvs. Presupun ca vor participa niste tineri talentati, entuziasti, si fara experienta-n domeniu, carora eu le doresc tot succesul din lume. Dac-am deranjat pe cineva cu ceea ce-am scris, nemasurate scuze.

    • Nu știu. Sistemul e prost peste tot… Eu scriu si o voi face din placere. Dar eu, sincer, nu cred ca X era cel mai bun 😆 In fine 🙂
      Nu ai deranjat (hai să lăsăm formalitățile – e doar un blog, suntem doar doi cititori). E părerea ta. Eu mă bucur de inițiativa luată de editură. Nu știu câte astfel de concursuri sunt în țara noastră… Cât despre celelalte comentarii… Ideea e că autorii nu prea câștigă din cărțile lor… 🙂 Mă rog, dac-ar fi așa, ne-am muta toți undeva în Europa. Dar nu am mai fi toți scriitori, pentru că acolo standardele sunt altele 🙂 Deci e cu dus și-ntors toată povestea. Si app de ISBN, n-ai voie sa participi cu ceva deja publicat – care-i sensul să participi?

      • Nu ai voie sa participi cu ceva deja publicat, ca sa nu ai ABSOLUT NICI O PROTECTIE LEGALA PT MATERIALUL TAU, stiti asta, nu?! Nu, eu nu ma mut undeva in Europa, eu traiesc in Romania. Imi place cum ganditi, totusi, si poate mai vorbim „in scris”, adresa mea este „gabor.timeea@gmail.com”, si ma pasioneaza tot ceea ce este legat de literatura. Ati citit cumva „Moartea cu dobanda”, sau sau „Beduinul Atomic”, dar cred ca nu. Apartin unui autor pe care eu personal al consider bun, dar nu are absolut nici o sustinere de nicaieri, totusi scrie interesant.

  4. Mor de curiozitate sa aflu ce s-a mai intamplat cu concursul acesta; astept cu interes sa aflu cum va fi tiparit romanul castigator, si cum se va vinde, prin ce retea, fiindca mi-ar place sa-l citesc. E curios faptul ca organizatorii acestui concurs abia-abia asi vand volumele lor, semnate de scriitori consacrati, dar si la acestia se fac reduceri masive de pret. Astfel incat este complicat sa se-nhame la mai stiu eu ce volume noi, semnate de necunoscuti. o SALVARE AR MAI FI TRADUCEREA IN ANGLIA, unde aud ca anumiti scriitori se vor „muta” si vor vinde pe-acolo. Vor face o „deschidere” in Londra si pt castigatorii concursului? De obicei, aceste concursuri demareaza minunat, pt a se-mpotmoli si-a ajunge-n faza in care concurentii nu mai aud nimic despre lucrarile lor, nici de bine, nici de rau, si nu se mai afla nici un amanunt, dar sper ca despre castigatorii prezentului concurs vom afla lucruri frumoase…Succes!!

    • Eu sunt doar mesager. Dar îți pot spune sigur că premiantul de anul trecut nu și-a dat interesul să se promoveze… Au fost lansări în orașul lui și nici măcar n-a întrebat dacă poate veni. Știu că în general editorii fac asta, dar la noi e necesar să te promovezi singur. În rest, Bogdan Hrib și domnii Arion au date de contact, mă întrebi degeaba 🙂

      • scuze pt deranj. Dl. Arion si dl Hrib nu prea raspund la oricine, spun aceasta doar ca o constatare. Stiu ca sunteti doar un mesager. In ceea ce priveste faptul ca trebuie sa ne promovam singuri, pot sa va spun ca treaba unui Scriitor este sa scrie, iar Promovarea trebuie sa o faca Editura, fiindca de aceea ia bani buni, cam 93% din tot, ia scriitorul doar 7%! Desi ideal ar fi ca scriitorul sa scrie, sa promoveze, sa se agite, sa vinda, sa faca absolut totul, iar editura doar sa ia banii. Daca se poate, 100%…

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s