Prejudecăți

Uneori, lumea reală nu mai are… realitate. Uneori am impresia că nu mai știu unde se termină imaginația și unde începe realitatea. Sau erau invers?…

Nu vă alarmați, mă simt bine. Mă întreb doar dacă am devenit clișeistică 🙂 , așa cum îmi spunea cineva azi despre un post recent de-al meu. Și, surprinzător sau nu, e printre cele mai citite postări ale mele, la doar câteva zile de la publicare. Am terminat – temporar măcar – cu limba engleză aplicată în texte. Mi-am revăzut o prietenă azi, am citit… Că veni vorba. Citesc o carte, evident 😀 Doar că e prost scrisă. Ori autorul s-a încurcat la semnele de dialog, ori traducătorul a făcut întreaga poveste varză. Se-nțelege; purtat de poveste, nu mai ții cont de unele detalii. Dar, mna, eu caut detaliile, abaterile… Ce ziceam de părțile paharului?…

Și uite-așa ați citit rânduri fără niciun sens. Cu vacanța asta, am început să urmăresc seriale. Unul cu doctori pe Tvr, altul cu adolescenți pe Axn, unul cu niște femei infidele pe Diva 😀 Stau bine la capitolul diversitate, trebuie să recunoașteți. Și într-unul din ele, o adolescentă e îndrăgostită de profesorul ei, pe care l-a cunoscut înainte să afle că-i e prof. Și de aici, o întreagă poveste, cum că e ilegal, imoral, imposibil… Că e doar un vis de-al ei. Dar de ce ar fi? Doar pentru că el e cu vreo șase ani mai mare ca ea? OK, îi e profesor, dar tot ce au făcut a fost să se sărute. Bine, am particularizat, dar de ce se pune atâta accent pe vârstă? Între părinții mei e diferență de aproape zece ani și nimeni nu s-a răzvrătit atunci când ei s-au căsătorit…

Deci, problema mea de azi e de ce suntem atât de enervant de atenți la vârstă. La statut social, la aspect. E frumos ce-mi place mie, nu? Iubesc ce vreau sau pe cine vreau, indiferent de ce zic alții. Dacă minorul(a) e forțat într-o relație (cu un major/o majoră sau chiar cu un minor/o minoră), atunci, da, e cam nasol, să zic așa. Dar dacă cei doi fac totul de comun acord, de ce ar trebui să-și bage alții nasul?

Aștept părerile, (contra)argumentele și, la fel de bine, tăcerile, pașnice – vă rog 🙂 

O, și am mai descoperit ceva. Nu pot să nu vorbesc cu cineva, chiar dacă m-a supărat cândva. Tot eu las de la mine, tot eu salut, tot eu… Dar nu am nimic de pierdut dacă o fac, așa că, de ce nu?

*Ghiciți din ce melodie este următorul vers:

Tăcerea ta poate zguduie pământul…

Photo: Anca P

Weekend plăcut!

23 de păreri la “Prejudecăți

  1. In opinia mea ce facem, ne priveste in totalitate. Ca sunt multi care discuta…e de cand lumea.
    Eu una nu prea acord importanta desi trebuie sa recunosc ca ma mahnesc uneori.
    Dar de cand am crescut am inteles ca nu e posibil altfel. In fond, nu dam socoteala celorlalti, ci noua, cu noi trebuie sa facem pace.

  2. Pentru că lumea nu se simte bine până nu-şi bagă nasul în treburile altora. Pentru că, dacă o persoană nu-şi dă cu părerea şi nu se implică într-un mod enervant şi cicălitor, înseamnă că nu poate dormi liniştiă în nopţile ce vor urma.
    Pentru că lumea e curioasă şi vrea să ştie tot ce mişcă, cu toate că anumite probleme sunt strict personale şi intime.
    Pentru că aşa e lumea.
    Mie una puţin îmi pasă dacă doi oameni de vârste diferite au o relaţie. Nu cred că vârsta ar trebui să fie incovenientul. Bine, nu înseamnă că susţin relaţiile boşorogi-domnişoare ( şi invers ), dar dacă diferenţa nu este prea mare, de ce să se facă atâta caz? În loc să spună merci că oamenii se iubesc, se înţeleg, au încredere unul în celălalt, oamenii din jur musai să despice firu-n patru că de ce el are cu nu ştiu câţi ani mai mult, că de ce ea a luat unul atât de tânăr şi multe alte cazuri. Îşi consumă energia pe ceva inutil în loc să facă ceva de calitate.
    Dar cum lumea s-a învăţat să vadă doar exteriorul, nu vor fi mulţi cei care se vor uita şi-n interior, acolo unde chiar ar trebui să punem întrebări şi să dezbatem. E mai uşoară aparenţa şi nu necesită atâta filozofie. Interiorul este lăsat celor care chiar au cu ce să-l „macine”.
    Habar n-am cei cu mine în seara asta, dar mă cam enervează toată lumea din jur.

    Noapte bună! 🙂

    Apropo, versul este cumva din „Fără cuvinte” de B.U.G. Mafia şi Loredana?

  3. Pentru ca e mai facil sa te uiti in curtea vecinului decat sa te analizezi pe tine insuti, sa-ti vezi defectele si sa incerci sa le indrepti. Atat timp cat cei doi nu deranjeaza vizual, nu ies in evidenta si nu par ridicoli impreuna(personal nici astia doi nu mi se par a forma un cuplu armonios http://www.romanialibera.ro/cultura/vedete/catherine-zeta-jones-vrea-inca-un-copil-de-la-michael-douglas-203414.html), nu ar trebui judecati prin prisma diferentei de varsta. Insa daca obiectiile vin din partea celor apropiati noua, din partea parintilor sau prietenilor, este pentru ca acestia vor cumva sa ne scuteasca de o eventuala suferinta. Diferentele mari(sau relativ mari) de varsta inseamna si diferente de conceptii, de moduri de a privi lumea si aborda viata. Uneori se intampla ca cei doi sa se completeze si relatia sa functioneze, insa de cele mai multe ori ea esueaza lamentabil, pentru ca cei doi provin din generatii pe care le desparte o prapastie uriasa. Aceste prejudecati sunt adanc inradacinate in fiinta noastra, ele nu vor disparea niciodata, este inevitabil sa ni le formam atat timp cat traim in societate, printre oameni.
    Ada, nonconformistii, cei fara prejudecati, cei care nu se incadreaza unor norme, unor tipare prestabilite sunt vor atrage intotdeauna cele mai dese critici si ironii. Pretul platit pentru ca ai ales sa fii altfel e destul de mare.
    Esti de admirat ca nu porti resentimente, ca stii sa lasi de la tine, ca stii sa ierti. Sufletul tau are numai de castigat.
    Weekend frumos! 🙂

    • Adevărat, cei doi din poză arată puțin ciudat.
      trebuie să recunoști că, uneori, te-ai înțeles mult mai bnie cu persoane mai mari decât tine.
      Prețul plătit e incomparabil de cele mai multe ori cu sentimentul că faci ceva bine, cu linistea pe care o ai in suflet… uneori nici nu conteaza pretul…
      Multumesc!

  4. Pingback: Respira… « Marin Toma's Blog

  5. Aş putea scrie o carte despre prejudecăţi.Am trecut prin multe,am spart multe tipare.
    Mă consolez cu ideea că nu-i pot mulţumi pe toţi,oricât aş încerca,pentru că în final singura rănită voi fi tot eu.Şi am început să-mi ascult inima.Fiecare bătaie înspre ce şi înspre cineva se ducea.Am ales să nu mă trădez,doar să înşel nişte aşteptări…ale altora,că eu nu am.
    Fiecare care ar trebui să-şi vadă de ale lui,să se concentreze pe ograda lui înainte să judece acţiunile celuilalt.Dar asta înseamnă a cere prea mult de la nişte … oameni,şi ei,până la urmă.
    Era o vreme când plecam capul,nu ştiu de ce…dar în timp mi se părea că le-aş da dreptate având atitudinea asta.Şi am înălţat puţin bărbia(nicidecum nasul) şi m-am înarmat cu replici subtile,care dau exact acolo unde trebuie.Intentia mea nu a fost sa fiu dură sau să le plătesc cu aceeaşi monedă,doar că vine o vreme în care „nu mai pot” şi pentru a pune punct şi a o lua de la capăt,le dau să guste puţin din propriul lor medicament,doar că de data asta eu păstrez limite pe care ei le încalcă adesea.Cele ale bunului-simţ.
    Ieri am participat la o nuntă mixtă,între o unguroaică şi un român.Desigur,vecinii maghiari ai miresei au întrebat-o pe mama ei de ce o lasă pe fata ei să se mărite cu un român? Răspunsul doamnei mi s-a părut foarte diplomat: „Pentru că mie îmi place ceea ce fetei mele îi place şi o face fericită.”Admirabil! De ar fi mai mulţi care ar împărtăşi ideile doamnei.
    Uneori mă înfurie,dar alteori puţin îmi pasă de ce spun alţii.Situaţia devine stânjenitoare atunci când cei dragi din familie nu te sprijină.Mă întristează enorm şi mă trimit într-o lume în care simt că nimic nu mai contează,că faptul că sunt sănătoasă sau cuminte ,în comparaţie cu alte tinere de vârsta mea, nu reprezintă nimic pentru ei.Tot ce fac sau am făcut bun se calcă în picioare în faţa singurului meu „defect”.M-am obişnuit în timp cu ideea,cu măcinarea şi frământarea interioară.Cineva a semi-înţeles că s-ar putea strica nişte relaţii apropiate între noi dacă va continua cu prejudecăţile.
    Ştii ce e culmea? Că oamenii ăştia au în cap nişte idei foarte fain şi altruiste fără urmă de prejudecată,dar pe care nu le pot pune în practică atunci când vine vorba de mine.

    • oamenii au, in general, idei bune. cand vine vorba sa le aplice, lucrurile se schimba. ceva de genul – eu gandesc frumos dar voua va arat uratul. ce mi-ai scris tu aici… ma doare cumva. zilele astea sunt in vizita la o prietena, in bucuresti. e un om atat de bun incat… mi-a dat peste cap totul. ma gandesc la ea si imi vine sa plang. un om bun cu o viata rea. cu o minte frumoasa si speranta ca va intalni fericirea completa. si o iubesc pentru asta. fara prejudecati. doar ca, il viata publica a familiei ei, e nevoie sa te feresti de a fi prins in prejudecati. nu stiu cum sa-ti explic. e un om extraordinar. si mi-e asa drag de ea. ma schimb. vizibil si sper ca ireversibil, ma schimb in ceva mai bun… 🙂 se poate.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.