Cuvinte; senzații; adevăruri

Continuare de la: O nouă temelie

 

 A mâncat repede și tăcut. Pe de o parte, îi fusese foarte foame, pe de alta, voia să termine de săpat gropile pentru stâlpi. Nu am înțeles exact cum va face, dar a studiat ghidul de construire a caselor de lemn și pare stăpân pe situație. Seara se lasă greu, culorile s-au împrăștiat pe cer și s-au amestecat peste orizont. Stau la granița dintre colină și pădure și îl privesc. M-am oferit să-l ajut, dar a zis că acum nu – poate mâine. Așa că am timp să observ că e obosit, dar nu se lasă. E cuprins de o încântare aproape copilărească pe care nu o pot simți, deși aș vrea cu tot dinadinsul. Nu pot. Am venit aici și ne comportăm ca doi cunoscuți din tren, cu priviri fugare și cuvinte lipsite de sens. Iar mie mi-e dor de el, de tot ce înseamnă cel cu care am ales să-mi petrec viața. Se oprește când realizează că s-a înserat de tot. Mă privește cu capul într-o parte, cu ochii sclipind, deși luna e singura care ne ghidează drumul. O lună albă, plină, tăcută, calmă. Mă simt bine. Întotdeauna mi-au plăcut nopțile. Și marea. Iar acum le avem pe amândouă…

  Mă ridic și îl prind de mână, apoi îl trag după mine până la plajă – am descoperit noi că, dacă urmăm malul destul de lin al pârâului găsit pe zi, o să ajungem la mare fără să ne mai ferim de toți copacii. Rămâne pe loc, cu picioarele afundate în nisipul încă fierbinte. Îmi dau hainele jos din mers și intru în apa caldă, fină, cu ochii închiși. Simt fiecare celulă atinsă de mătasea albastră și mă relaxez, după două zile nebune. Nu-l aud când mă urmează, dar simt. Simt apa făcând cercuri largi în jurul lui, simt căldura corpului său apropiindu-se și reacția corpului meu, simt cum își trece mâinile în jurul taliei mele. Respirația lui pe piele mă face să tremur; mă întorc în brațele lui și-l sărut.

 – Hai să o luăm de la capăt, șoptesc înainte să realizez ce-mi scapă printre buze. Mă întreabă fără cuvinte despre ce vorbesc, așa că mă explic: Eu trebuie să descopăr de ce ne-am iubit de la început…

E incorect să spun asta, e incorect pentru el și îl încurcă noua idee formată în minte. Se desprinde încet de mine, dar nu-l las. Îl trag iar aproape și îl sărut. Nu vreau să înțeleagă că acum nu-l iubesc sau că nu mai simt ce simțeam odată, dar nu-mi amintesc de unde a pornit totul, nu mai țin minte primii fluturași în stomac, prima întâlnire, primul sărut… Totul se reduce la ultima și ultimul, care sunt și ele destul de îndepărtate.

– Vreau să știu de ce te iubesc… Vreau să pot să mă las în voia vieții…

Vreau să am încredere totală, părăsirea sufletului în mâinile altuia. Să mă desprind de lumea din care am evadat.

 Îmi șoptește numele pe piele și simt că nu înțelege, că l-am supărat. Tensiunea care se stabilește leneșă între noi îmi arde pielea și mă lasă fără respirație. Eu sunt cea care spune adevăruri incomode, eu am fost mereu cea care s-a lăsat dusă de val și a scos la lumină lucruri pe care le simțeam amândoi. A uitat că eu sunt așa?… M-a uitat? Oare nu mai știe că asta îi plăcea la mine, că sunt schimbătoare precum vremea? Oftez și caut – printre mângâierile calme ale apei care ne înconjoară până la talie și atingerile lui, cumva reținute, atente – o explicație, să înțeleagă ce-am vrut să zic. Nu găsesc nimic… Adică nimic care să justifice ceea ce am spus. Asta simt. Simțurile mele au evadat din propria lor conștiință.

Îi ating din nou buzele cu ale mele – e singurul răspuns pe care îl pot da. Răspunde, la fel de retras, de parcă sunt un bibelou deja fisurat. Îmi încurc mâinile în părul lui, dar tensiunea dintre noi rămâne neschimbată. Nu devine atracție, nu devine dorință, nu devine plăcere. Rămâne… tensiune. Îmi șoptește că e prea obosit pentru orice altceva și îmi desprinde brațele. Se întoarce cu spatele la mine și iese din apă. Cu lacrimi înțepându-mi colțurile ochilor, îl las să plece. Apa încă mă îmbrățișează, dar vocea lui a sunat dureros.

Mă desprind de mângâierea caldă și îmi afund picioarele în nisip. Încerc să nu plâng – n-are rost. Îmbrac hainele după ce mi se usucă pielea și pornesc de-a lungul malului, fără grabă, fără scop.

***

 Am privit răsăritul soarelui de pe plajă. Nu am dormit toată noaptea – nu am putut. Nici nu am fost la peștera noastră; habar n-am ce crede despre asta și nici nu știu dacă vreau să aflu. Încercând să arunc într-un colț al minții orice voce care mă ceartă, pornesc în sus, pe malul pârâului, până la colină. El e deja acolo, plimbându-se de la o groapă la alta, dând satisfăcut din cap. Îl salut și dă încă o dată din cap, fără să mă privească. Apoi coboară printre copaci, spre plajă, și îl urmez. Se apucă de tăiat copacii și mă avertizează să stau în spate. Nu pot sta degeaba, așa că iau unul dintre cuțitele pe care le pusese în trusa lui și pornesc în căutarea unor liane – unor alte liane; vom avea nevoie de ele, sunt sigură. Cred că vom avea nevoie de ele sus, pe colină, așa că le duc acolo, în legături groase. Cam așa îmi petrec jumătate de zi. Apoi constat că mi-e foame. Știu că, parcă, văzusem niște fructe pe undeva… Înconjor stânca unde se ascunde peștera noastră și, de sus, văd bananieri. Sună bine. Cobor printre alți copaci și ajung acolo. Să culeg bananele a fost o altă provocare, dar nu suficient de grea.

Noaptea trecută am avut timp să mă gândesc și răzgândesc. Trebuie să accept ce se întâmplă și să o iau de la capăt, cu EL, în noua noastră viață. Dar…

Oftez și, cu brațele pline de câte banane am putut lua, mă duc la peșteră. Am un plan. Le cojesc și tai felii aproape pe toate și le pun pe o piatră mare și plată pe care am prăjit și peștele aseară, dar pe care am curățat-o între timp. Las bucățile la copt, apoi le las să se răcească. Oare i-a păsat că sunt hai-hui pe insulă azi-noapte? Oare s-a gândit vreo clipă la mine? Oare a văzut că mi-am tăiat părul? De ce nu-mi vorbește?…

Am prea mult timp liber, constat cu amărăciune. Iau prânzul nostru târziu și cobor la el, încă pe plajă. Îmi acceptă mâncarea cu minimum de cuvinte posibile. După asta, mă întorc la lianele mele. Bine, vom vorbi noi odată și-odată… 

 

Anunțuri

5 păreri la “Cuvinte; senzații; adevăruri

  1. Pingback: Legământ « Andra Pavel

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s