Mustrări de conștiință

             Silvia renunță să o întrebe ceva pe Ina – devenise evident, mai ales că, în timpul orei, ambii[Ovidui si Ina – n.a.] s-au descurcat atât de bine, tocmai pentru că se priveau doar unul pe celălalt. Ieșiră amândouă în curtea școlii și se așezară pe o bancă, lăsând soarele adormit să le gâdile obrajii.

               – Mă simt o trădătoare, bombăni bruneta, sprijinindu-și coatele pe genunchi și ascunzându-și privirea de… viață.

               – Păi?

               – E o prostie, doar știi.

               – Ah, Stelian…

Ina scutură aprobator din cap, furioasă că, orice ar fi făcut, nu putea să și-l scoată din minte. Și nici nu voia, oricât o mustra conștiința.

               – Ina, chiar e o prostie. Hotărăște-te ce vrei.

               – Dacă știam ce vreau…, porni bruneta, ridicându-și ochii, dar decise că ar fi o dispută prostească și coborî tonul.

               – Îl plac pe Ovidiu de la început, doar știi. Și ar fi frumos pentru amândoi. Dacă devine prea obositor, știi că pot să spun „nu”.

               – Da, știu. Și cu Stelian? Dar Corvin?

               – Oh, par așa o ușuratică! Silvia, crede-mă. De Stelian nu pot să mă depărtez. E imposibil. M-a vrăjit deja, n-am ce face. Vreau…

               – Ce vrei?

               – Să mă placă. Să simt că și el își petrece jumătate din timp gândindu-se la mine.

               – Ești superficială, constată sec roșcata.

               – Știu. Dar e atât de incorect! Vreau să mă vrea, și eu să-l refuz, să-l ignor, așa cum îmi face el.

               – I-ai spus?

               – Nu, cum să fac asta? Silvia o privi indignată. Uite, presupuse Ina, îi spun. Apoi ce?

               – Apoi… Se opri, neștiind ce-ar putea spune.

               – Vezi? N-ai ce zice. El nu va renunța la Iulia lui, iar scumpa de Miruna, oricât de clișeistic ar suna, are nevoie de tată.

               – Doar nu-l iei de bărbat!

               – Nu! Dar… Fir-ar, habar n-am ce vreau.

Tăcură amândouă, privind colegii care treceau prin fața lor, spre ora ce începuse deja.

               – Dar Corvin? își aminti roșcata.

               – Nu, Corvin rămâne acolo. El e în Timișoara, eu aici. Sper că nu vrea mai mult. Îmi e drag, dar așa; doar așa.

               – Cum crezi. Nu mă înțelege greșit, ești prietena mea și încerc să fiu în asentimentul tău. Dar nu te îndrăgosti de toți. Nu vei putea suporta.

Se ridicară, iar Ina aprobă scurt, abia acum, la spusele Silviei. O îmbrățișă și îi mulțumi. Pentru că era lângă ea mereu, îi ștergea lacrimile și o susținea, fără să fi cerut vreodată ceva în schimb. Porniră spre curs, într-o liniște contrastantă cu tot ce striga în mintea Inei.

 

Fragment din același roman în lucru. Altă secvență o găsiți aici: Fragmente de viață

Anunțuri

4 păreri la “Mustrări de conștiință

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s