„Sari!”

Continuare de aici: Vizită

– Minți! spuse și mă împinse în nisip. Dintr-un instinct prostesc, îmi ridic privirea…

În următoarea secundă, îmi amintesc de o sugestie făcută de el. Nu-mi poate citi gândurile dacă nu le ordonez, dacă sunt haotice. Poate, poate funcționează și la ea. Sper că nu m-a văzut, dar, pentru orice eventualitate, îmi amintesc tot ce pot…despre orice. Cărți, autori, personaje, iubiri, voci, arome, gusturi, peisaje, drumuri, dragoste, durere, lacrimi, nume, săruturi, ochi. Tot ce am gândit vreodată, tot ce rețin. Tot.

El nu există, el nu există. E doar un străin, un străin fără inimă…

Enya se apleacă peste mine și mă fixează cu niște ochii nisipoși. E urâtă. E atât de frumoasă încât nu mai are sens nicio trăsătură de-a ei. Nu mă atinge, dar nu pot să-mi dezlipesc ochii de ai ei. Fir-ar… Învârt iar prin minte miile de gânduri. Fostul, toți foștii iubiți, toate sentimentele pentru ei. Nopțile plânse în liceu de dorul unuia. Amintirile încă vii când un altul trece prin fața librăriei. Ura părinților pentru mine. Ura fratelui meu pentru mine. Ura…

Se ridică brusc și realizez că nu mai respiram. Inspir adânc și sper că…

– Ridică-te! îmi strigă.

„Nu îi mai privi ochii, dar las-o să-ți vadă fața” aud vocea lui Matei, dar nu din exterior. Pare că mi-a intrat în gânduri. Nu se poate așa ceva! Mă salt repede și îmi fixez privirea pe buzele ei, palide.

– E o vrăjitoare!

– Ai citit ceva în mintea ei? întreabă Matei, aparent calm.

– Nu. Tocmai asta e…

– Oh, haide, Enya. Pleacă! spune Ema, fata cu sticla colorată, venind de undeva din dreapta mea, împreună cu colega ei și cu Geo.

– Micii vrăjitori! Dar nu pe voi vă vreau. Pe ea o vreau, spune Enya și arată spre mine.

– Vin eu. Sincer, mi s-a cam luat de omul ăsta, bombăne Ema, făcând doi pași spre vrăjitoare.

„Fugi” îmi țipă vocea lui în cap. Mă întorc ușor și, în timp ce Ema și Geo încearcă să o convingă pe Enya, încep să fug cât de repede și de tăcut pot spre stânci. E cel mai sigur. Așa mi-a spus, deși nu știu de ce. Nu mă uit în urmă, nu mă gândesc la nimic. Doar alerg. Stâncile depășesc nivelul la care marea atinge plaja, astfel că sub ele te poți ascunde.

„Nu. Sari!” îl aud iar. Nu știu să înot! Nu pot să sar… ”Sari!” Oh, Dumnezeule! Privesc spre ei. Enya fuge după mine, strigând. Geo încearcă să o oprească, ridicând nisip în calea ei, dar Matei și Ema nu s-au mișcat. Mă urmăresc amândoi, așteptând. Inspir adânc și mă arunc în apă.

Anunțuri

7 păreri la “„Sari!”

  1. Pingback: Femeia cu barbă…femeia bărbat??? « Marin Toma's Blog

  2. Pingback: Praf | Andra Pavel

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s