Fragmente de viață

               „Se trezi pe fondul melodiei preferate. Preferată, pentru că era de la el. El, bărbatul pentru care… Oh, Ina, trezește-te și gata! se certă în gând, zâmbind în timp ce se străduia să nimerească tasta telefonului pentru a opri alarma. Se ridică și își întinse mâinile, încercând parcă să ajungă la vecinul de deasupra. Hm, sigur doarme încă, hoțul!

               Ieși din cameră și se închise în baie, ca în orice altă dimineață din timpul săptămânii. Se privi în oglindă, încercând să se trezească. Ochii îi erau la fel de limpezi ca întotdeauna, dar azi aveau o anume lucire. Azi urma să vorbească din nou cu el, cu ei. Oftă și își sprijinii mâinile de marginile chiuvetei, închizând ochii. Se gândea la tot ce făcea ea, la cât ținea la fiecare, la câte jocuri jucase și câte replici cu două sensuri aruncase în facila comunicare online. Dacă pe Stelian nu și-l putea scoate din minte, pe Corvin îl aștepta să-i vorbească. Iar Ovidiu… era o cucerire pe care o visa. Nu-i mai păsa de ce ar zice alții. Corvin era confidentul ei online, cel pe care îl aprecia și căruia îi lua în considerare sfaturile. Iar pe colegul, Ovidiu, urma să îl anunțe… în curând.

               Auzi un zgomot înfundat de deasupra și de mobiliză. Când se trezea vecinul, însemna că ea întârziase cu zece minute. Se spălă pe dinți și pe față, certându-se pentru ora doisprezece la care adormise – vinovată de umbrele vineții de sub ochi și de senzația de rău care o încerca. Dar era joi. Mâine avea să fie ultima zi a unei săptămâni prostești, obositoare și aglomerate.

Intră înapoi în cameră și își alese din șifonier blugii și o bluză, încercând să nu o deranjeze pe Amalia, sora ei, care mai avea „dreptul” la jumătate de oră de somn, pe când ea se trezea mereu la șase și jumătate. Apoi se schimbă în camera lui George, fratele plecat din oraș la facultate, iar acum cu serviciul, dar care urma să se întoarcă pentru un week-end, mâine. Îi plăcea să stea în camera lui. Orice ar fi făcut, încăperea aceea păstra parfumul lui. Un parfum pe care și-l amintea de când mergeau amândoi cu sania pe dealurile din spatele casei de la țară a bunicii, sau din momentele în care se închidea în dormitorul lui și plângea, fiindu-i dor de cel mai bun prieten al ei.

               Lăsă amintirile deoparte și constată că era absolut necesar un mic trucaj pentru a ascunde urmele unei alte nopți aproape nedormite, așa că, atunci când verifică ceasul, scăpă o înjurătură – era de la șapte și zece minute, iar ea nu era gata. Ovidiu urma să o aștepte iar… Apucă sandwich-ul pregătit de mama ei și ieși pe fugă, cu ghiozdanul agățat de o singură bretea pe umăr și haina neîncheiată.

               Mușcând din gustare și chinuindu-se cu nasturii, în timp ce cobora treptele celor trei etaje aflate în semi-întuneric, nu-l văzu pe Stelian. Dar acesta aproape o aștepta, cu brațele deschide, pregătit să o susțină dacă ar fi dat peste el în ușa blocului, ceea ce se și întâmplă. Surâse, gândindu-se de câte ori se întâmplase același lucru…

               – Bună dimineața, scumpă Malvina! șopti el, nelăsând-o să se scuze.

Ina se trase un pas înapoi și, rezistând vocii lui fermecătoare, se încruntă ușor.

               – Tu nu cumva urmărești asta? îl mustră – amintindu-și că era a treia oară când se întâlneau așa într-o singură săptămână –, cu o voce mai dulce decât își propusese. Se trezise cu gândul la el…

               – Eu, nuu! Pot să gust? arătă spre sandwich-ul abia atins. La negația din privirile fetei, se explică: am un drum lung și n-am mâncat nimic.

Ina cedă – deși defensiva fusese doar de fațadă – și, pe când se gândea la un răspuns, curiozitatea o luă înainte.

               – Unde te duci așa devreme? întrebă, recuperându-și micul dejun și ieșind din bloc.

               – Plănuiesc un alt album, spuse el printre mestecături.

               – Aham. Succes cu asta! zise, ușor ironic, amintindu-și de o discuție de-a lor.

 

– Ori ești avocat, ori artist, zâmbi, în timp ce cobora treptele.

– Probabil ambele. Ce preferi? întrebă el firesc.

– Arta. Doar o știi…

– Sunt un avocat mai bun, constată, deschizându-i ușa, doar pentru a o face să ajungă aproape de el.

– Atunci perfecționează arta.

 

               – Hei, te duc eu? spuse el din dreptul mașinii, pe când fata voia să plece.

Așteptase atât de mult invitația, iar acum îi bătea inima cu putere, dar știa că trebuia să-l refuze. Pentru binele amândurora. Făcu doi pași până ajunse în dreptul lui.

               – Stelian, știi că nu se poate.

               – Nu poți tu.

               – Nu e bine.

               – De ce? Doar nu facem nimic, șopti, fixând-o cu ochii, la fel de verzi ca ai ei, la fel de pătrunzători.

               – Pentru că…

Ina înghiți în sec, nevrând să înceapă iar aceeași teorie pe care i-o tot spunea de ceva vreme, și îi căzură privirile pe ceas.

               – Oh, trebuie să fug! Se ridică pe vârfuri și îl sărută pe obraz, scurt și apăsat. Succes! spuse din nou, șoptit, apoi se întoarse și plecă.

               Bărbatul rămase privind-o cum fuge de lângă el. Înaltă și slăbuță, cu părul castaniu cu nuanțe roșcate de la cine-știe-ce experimente făcuse iar, cu pielea albă ca laptele, deși se străduia să prindă puțină culoare de la soare, Stelian nu crezuse, atunci când se mutase în blocul acela, că are doar cincisprezece ani – la vremea respectivă, acum doi ani. Nu doar ca înfățișare; își amintea bine primele lor discuții. Fata era prea matură pentru vârsta ei. Se amuza deseori, gândindu-se că, Iulia, soția lui, ar rămâne fără cuvinte în fața Malvinei. Dar, desigur, Ina nu s-ar confrunta niciodată cu a lui consoartă, pentru simplul motiv că se simțea vinovată, deși singurul vinovat era el. Sau ar fi trebuit să fie el.

               Nevrând să ajungă la alte gânduri, la sentimentele pe care pe avea pentru ea, intră în mașină și porni motorul, oftând la ideea unei zile petrecute mai mult pe drum.”

___________________________________________
*Fragment dintr-un roman în lucru. Enjoy!

Anunțuri

12 păreri la “Fragmente de viață

  1. Pingback: Punct și virgulă « Marin Toma's Blog

  2. Hm, interesant, Malvina are varsta ta, e o adolescenta matura, iti seamana intrucatva, romanul in lucru este inspirat din intamplari reale, are la baza experienta ta de viata?

  3. Pingback: Mustrări de conștiință | Andra Pavel

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s