La mulți ani, George!

Luna aprilie e, de câțiva ani, o lună ciudată, plină de frânturi de amintiri.

Mâine e sărbătorit Sfântul Gheorghe. Prin derivare, George.

George a fost colegul meu din clasele primare. Cel mai dezordonat, împiedicat, bâlbâit, rușinos băiat din clasă. Singur la părinți, mama lui îl îndruma mereu, venind chiar și în excursii cu noi, ceea ce nu a deranjat niciodată pe nimeni. Am fost o bună perioadă de timp colega lui de bancă, tocmai pentru că eu eram ordonată și asta îl determina și pe el să fie organizat. Când era bolnav și nu vedea la școală, îi duceam temele. Alteori, mama lui mă chema să îi explic exercițiile de la mate sau textul de la română. Pe clasa a cincea a fost iar colegul meu de bancă. Apoi, tot în clasa a cincea – sper să nu fi greșit și să fie a șasea – a murit, implicat într-un joc la care nu voia să ia parte. Am mai scris pe undeva întâmplarea – nu o voi repeta.

Aprilie mă leagă mereu de el. Mă leagă de o viață ce a fost luată prea repede.

Stau cu oracolul în față și zâmbesc la răspunsurile lui… Își dorea un computer și îi plăcuse Cartea Junglei. Se temea de lei, nu de copii, nu de jocuri, nu de pietre aruncate aiurea…

Postarea asta e pentru George. Pentru părinții lui, care au reușit să meargă mai departe. Pentru mica lui soră – trebuie să aibă vreo trei ani – care nu va afla de fratele ei decât din povești și care îl va ține minte cu un dor pe care nu-l înțelege.

La mulți ani, George!

Anunțuri