Urări de primăvară

Continuare de aici: Sub vrajă

Când mă întorc la librărie, nu mai e nimeni înăuntru. Caut vreun bilet, vreun semn, vreo motivație. Nimic. Nu am ce altceva face decât să îmi duc ziua la capăt.

Problema e că nici în următoarele zile nu apare. Două săptămâni… Aflu că urmează ziua lui. Sau ceea ce ar trebui să fie ziua lui. A plecat și m-a lăsat în ceață. Fără nicio explicație. De parcă nu meritam nici măcar prezența lui.

***
Mă trezesc cu gândul că azi e ziua lui. Miercuri. Ușa librăriei e descuiată. Sunt doar două variante: am uitat să încui aseară sau s-a întors Matei. Din motive evidente, sper că a doua variantă e corectă. Intru și mirosul lui mă atinge la fel de fin ca soarele din dimineața aceea, parcă așa depărtată… Stă pe scaunul de la birou și privește spre mine, deși pare că e undeva departe.

– Bună dimineața, spun, nehotărâtă cât de oficial ar trebui să sune. La mulți ani.

– Hm… mulțumesc.

– De ce „hm”?

– Pentru că nu mă așteptam să ții minte.

O, sigur asta era… Dacă aude ce e în mintea mea, știa asta dinainte să scot vreun sunet.

– Bine! Da, normal că știu ce e în mintea ta. E vorba că… E vorba că nu are niciun sens. Doar încă un an. Am prea mulți ca să mai conteze.

– Câți?

Zâmbește. Știu că nu-mi va spune. Și știu că acum își amintește tot ce a făcut în sutele lui de ani… Și nu știu dacă vrăjitoriile lui i-au adus bine mereu. E imposibil. Niciun om, nicio făptură nu poate fi pe toată durata vieții „bună”. Deși „bun” e un cuvânt relativ. Probabil el e bun pentru cei din clădirea aia. Și rău pentru dușmanii lui…

– Hei, gândești frumos, surâde iar. Nu, nu sunt bun. Nici măcar pentru tine. Deși nu vrei să o recunoști.

– Auzi, n-ai putea să închizi librăria pentru un mic dejun întârziat? Știu un loc. Mănânci, nu?

– Doar m-ai văzut, râde și se ridică. Hai să mâncăm!

***

Pe terasa cu flori, nu sunt prea mulți oameni la ora asta, așa că mă așez în colț, unde soarele ajunge la mine și unde sunt înconjurată din două parți de florile care adăpostesc fluturași.

– Știi, mi-ai lipsit zilele astea, recunosc cu ochii în ceașca cu cafea.

– Parcă nu te îndrăgosteai de mine, chicoti. M-am strâmbat la el, fără să recunosc nimic din ceea ce nu prea știu.

– Unde ai fost?

– Să am grijă de tine.

– Aiurea. Eu eram aici.

– De unde știi că eu nu eram aici?…

Mda, nu știu. Presupun doar că nu a fost atât de rău încât să mă lase să-mi fac gânduri grele în legătură cu siguranța lui și cu ceea ce… Ups.

– Aici am stat duminică, la festival.

– Și?

– Și m-am gândit la tine.

– Exagerezi, șoptește.

– Deloc. O zici doar de dragul artei, căci știi ce gândesc, nu?

– Evident, spune serios, dar cu o urmă de zâmbet în privire. Dar nu pricep de ce nu te calmezi. Nu înțeleg ce e în mintea ta acum.

– Parcă îmi influențai și trăirile, îl provoc.

– Da. Încercam să văd cum ești tu, nu cum te-aș putea face eu…

– Bine… Îți spun eu ce e în mintea mea. Duminică, era frumos. Era muzică. Erau flori. Era cald. Și eram singură. Stăteam la masa asta, ascunsă de lume. Și mă gândeam la tine.

– Aici minți.

– Crezi ce vrei. Dar eu sunt sinceră. Și rău fac…

Mă las pe spate și mai iau o gură din cafeaua care nu mai are niciun gust. Nu vreau să mă gândesc la nimic – va simți. Chiar mă gândisem la el, toată ziua, visând cum ar fi să fim amândoi pe străzile aglomerate, admirând florile.

– Ce-ai cu florile astea?

– Sunt frumoase.

– Ești romantică…

– Sunt… Sunt.

– Îndrăgostită voiai să zici. Știu. Nu te amăgi. Te rog. Nu știu dacă voi sta suficient ca să te convingi că nu merit.

Simt un val de ură care mă înfășoară asemenea fumului de țigară pe care îl expiră el cu un aer dezinteresat. Uh, nu, nu te las să mă faci să te urăsc. Pentru că nu aș putea. Nici pe cel care m-a înșelat nu pot să-l urăsc… Așa că ține-ți puterile acasă. Se pare că te simt.

– Oh, bine, oftează și simt cum mă eliberează de povara unui sentiment prea rece. E ceva ciudat cu tine.

Mă apucă râsul. Tu vorbeai de ciudățenii!

– Deci, pot să zic?

– Ce? mă întreabă încruntat.

Nu mă gândesc la nimic, nu te mai agita…

– La mulți ani!

– Of, la mulți ani. La cât mai puțini ani nu merge?

– Decât dacă plănuiești să-i petreci pe toți cu mine…

Fragment scris cu dedicație pentru EL și cu scuze sincere pentru faptul că sunt ocupată prea mult timp 🙂 

16 păreri la “Urări de primăvară

  1. Frumoasa maniera de a cere scuze. 🙂 Ingenios. 😛
    Ador tachinarile specifice proaspetilor indragostiti. 😀
    E si asta un talent, sa reusesti sa-l faci pe om sa fie bun cu tine in orice conditii, mai ales cand nu e vorba de cea mai intelegatoare persoana din lume. Sau sa scoti ce-i mai bun din el…

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.