Invitație

Continuare de aici: Valentine

Am timp să mă gândesc. M-a supărat atât de tare că m-a înșelat, dar nu știu dacă pentru că îl iubeam sau pentru că speram să fie doar al meu, chiar dacă și doar pentru puțin timp. Îl urăsc pentru că a avut tupeul să conteste ceea ce simțisem. Dar sunt atât de confuză în privința lui Matei. De ce a intervenit? Adică, da, îi sunt recunoscătoare, dar de ce e a făcut-o? Până la urmă, nu are nicio obligație față de viața mea personală. Și acum a dispărut. Încotro, el știe.

Inspir adânc și încerc să îmi scot furtuna din minte. Revin la carte și citesc cu atenție, aproape cu voce tare, fiecare cuvânt, în speranța că mă voi putea concentra pe altceva. Când intră brusc, tresar. Se oprește în ușă și îl văd zâmbind. Haina lungă, neagră, și părul ușor încurat de vânt. Îi surâd drept răspuns.

– Bine, știu că nu ești un fan al zilei ăsteia, dar…

Îmi arată o pungă albastră, din carton, pe care o ascunsese la spate.

– Dar?

– Du-te puțin în spate. Te chem eu. Îl privesc neîncrezătoare. Te rog!

Ridic din umeri și mă conformez. Nu știu ce are de gând, dar presimt ceva nu tocmai în normele șef-angajat. Rămân în micul birou, aranjând niște dosare, până mă strigă pe nume. Andreea… Sună plăcut spus de el. Oh, doamne…

Librăria e întunecată. Doar un bec cu lumină vagă aruncă umbre peste colțul din stânga al bibliotecii. Pe birou, patru lumânărele ard timide. Un crin așteaptă între două pahare cu vin roșu, umplute doar puțin. O melodie plăcută mângâie fața lui. Zâmbesc. Când realizez că așteaptă să reacționez, fac doi pași în față și ajung în dreptul scaunului înalt.

– Asta e o întâlnire?

– Nu, decât dacă vrei tu să o numești așa. Mă simt prost că am intervenit între voi și vreau să mă răsplătesc. Îmi dai voie să închid librăria de acum?

Dar e abia patru…

– Dacă așa vreți…

– Oh, nu mă lua cu politețuri. Suntem în afara serviciului.

Ridic din umeri și încuie repede ușa. Se întoarce și îmi face semn să mă așez pe scaun. Dar e unul singur. Am o idee. Îl las singur și mă întorc în micul birou din spate. Găsesc pătura ascunsă de mult într-un sertar și o iau. Revin la Matei. Pare surprins. Întind pătura în spatele biroului și îl invit. Ia paharele și ne așezăm.
– Picnic? se amuză.
– Nu avem decât vin. Nu-i picnic. După un minut în care ne-am privit în tăcere, continui:
– Mersi. Nu aș fi reușit să scap de el fără tine.
– E violent? întreabă serios.
– Nu. Dar mă minte frumos.
– Și eu pot să te mint.
– Dar nu ai nici un scop.
– Să îmi protejez identitatea.
– Ești atât de periculos încât să fie nevoie de asta?
Zâmbește dar nu răspunde. Gust vinul și îmi imită gestul. Prin cap mi se învârt multe idei. Mă bucur că e aici, că nu sunt singură, că nu mă lasă să plâng. Dar am impresia că el urmărește ceva. Nu vreau să își facă idei.
– Nu e…, începe în același timp în care eu vreau să zic ceva. Râdem amândoi și mă lasă pe mine să vorbesc. Mă las într-o parte, sprijinindu-mă într-un cot, și îl privesc de jos.
– Avem voie să facem asta?
– Dar nu faci nimic. Eu am închis librăria, iți amintești?
Știe exact la ce mă refer. Nu mai spun nimic.

Photo: http://mstargazer.deviantart.com

Anunțuri

5 păreri la “Invitație

  1. Pingback: Siguranță | Ada Pavel

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s