Regatul IX

Da, ultima parte. Când mă gândesc că a pornit totul de la serialul „The Tudors” și de la „regina care mângâie lemnul sculptat” 😆 . Atât, că devin melancolică.

Enjoy!

Sfârșitul

Lady Anne fusese complet exclusă din istorisire, dar nu ducea lipsa unei companii. Ducele venit în vizită îi încălzea patul și trupul în absența regelui.

Lady Mary, abia scăpată de fantoma morții, o găsi din nou, aflând despre acuzarea fraților săi. Mai sfâșiată decât la gândul propriului sfârșit, îi căută pe Sir Xavier, să-l implore să-și recunoască fapta, să-i salveze pe frații ei și să lase Angliei un moștenitor la tron. Sir Xavier, însă, era de negăsit. Eliza încerca și ea să îl găsească, dar ca să îl avertizeze, să fugă, deoarece știa că rugămintea lui Lady Mary nu îi va rămâne indiferentă. Aflând intențiile slujnicei sale, Lady Mary îi ordonă să părăsească imediat palatul, dacă nu dorea să fie omorâtă. Era inadmisibil ca cineva să pună interesul personal înaintea vieții urmașilor la conducerea Angliei.

Cei trei acuzați, deși nu vorbiseră de când fuseseră luați din sala de întâlniri, se confruntau cu aceeași dilemă: să accepte acuzarea – nedreaptă, de altfel – pentru a o ști salvată pe Lady Mary, sau să lupte pentru libertatea lor justificată, în ciuda dorinței regelui de a nu asculta confidențe. Dar asta însemna să-l acuze pe Sir Xavier, ceea ce era adevărat și drept, dar imoral și împotriva jurămintelor de fraternitate dintre ei. Totuși, cum se putea ca Sir Xavier să-i lase pe ei cu acuzarea și, mai important, cum și de ce îl omorâse pe Lord?

După ce îi permisese lui Lady Mary să viziteze acuzații cât de mult dorește, regele porni într-o lungă plimbare cu Sir Xavier, pentru a-și calma sufletul.

Lady Mary stătu cu cei trei întreaga seară, dar era cea mai curajoasă. Știa că poate rezolva, își impusese să-și salveze frații și alesul. Încercă să-i liniștească, începând, cu glasu-i dulce, lungile povești la care era atât de pricepută.

Când consideră că e destul de târziu ca regele să nu mai fie treaz, coborî din turn. Fură un cuțit din bucătărie și se strecură în camera regelui. Dacă regele „era găsit mort”, primul urmaș născut care era în libertate – sau în viață – îi lua locul aproape imediat. Deschise ușile masive, nepăzite pentru prima oară, și, cu inima bătând înspăimântător de repede, se apropie de pat. Cu lama ascuțită ridicată, dădu la o parte baldahinul, dar patul era gol. Oftă, alungând nodul din gât, și se așeză pe margine, măsurând în mâini cuțitul lucind în sclipirea lunii ce privea temătoare pe geam.

Ceea ce nu știa nimeni era că Sir Xavier, înnebunit de toate cele pricinuite, îl ademenise pe Rege în pădure și, pe când Lady Mary se întorcea mustrându-se în camerele ei, el se pregătea să îl ucidă pe rege. Urma să își ia viața apoi, ca să nu fie nimeni altcineva acuzat. Scrisese și o scrisoare prin care se incrimina de moartea Lordului, pentru care iubirea lui suferise atât de mult. Desigur, tot ce îi lipsea era curajul.

Puțin după miezul nopții, pe când Lady Mary le ducea acuzaților câte un bol cu mâncare caldă, pe care o „furase” de la bucătărie, întreg palatul putu auzi un țipăt înăbușit venit de departe și – ca răspuns – un altul și lungi vaiete de sălbăticiuni.

Nimeni, însă, nu știa că mâine urmau să îl aibă pe Sir Henry la tron și pe Rege într-un cavou, în capela condusă de un nou preot, sfințit de moartea nevinovată a Înaltului.

Spre întreaga poveste

Photo: Ducu Photography

PS.  îmi cer scuze pentru posibilele greșeli sau semne ciudate care pot apărea. Nu le pot corecta…

Anunțuri

9 păreri la “Regatul IX

  1. Pingback: Regatul IX - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Pingback: Poveste de vis (21) « Blogul lui Teo Negură

  3. Pingback: “Poate că ne dorim totul pentru că suntem foarte aproape de pericolul de a nu ne mai dori nimic” * « leneşrĂu's Blog ?

  4. Putem concluziona astfel: „Regele a murit, Traiasca Regele!” :))
    Surpinzator final, ne-am pomenit cu un nou suveran, Sir Henry. 🙂
    Interesanta poveste, frumos scrisa, cu personaje bine conturate, actiune, suspans si un final pe masura. Felicitari! Again. 😛 😀

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s