Lună plină

Uitați-vă la lună! O vedeți foarte bine, nu? E cât se poate de reală. Dar, când soarele strălucește, luna nu se vede deloc. Cam așa a fost. Eu am fost luna… Când a ieșit soarele, el nu m-a mai văzut…” (Agatha Christie – „Moarte pe Nil”)

***

Nu mai vorbești cu…?

Tata lasă întrebarea în aer, nu că ar fi nevoie de continuare. Rămân cu mâna pe jumătate întinsă spre o altă felie de pâine. Mama îl privește urât și zâmbesc, revenindu-mi. Iau felia și revin la farfuria mea. Bună întrebare. Nu știu dacă pot să vorbesc cu el. Două săptămâni. Aproape se termină semestrul… Ieri a trebuit să-i transmit propunerea profesoarei de chimie – un desen pe teme (al)chimice. M-a durut să spun doar atât. Să știu că sunt atâtea pe care ar trebui să le vorbim și el să spună doar Da și să plece, fără să mă privească măcar. Mă simt exclusă din toate proiectele lui. O groază de fete vin să îl întrebe câte ceva. Nu, nu-s geloasă. Doar… rănită. Ignorată.

Nu, tata, nu mai vorbim. Pentru moment, îl pedepsesc – mă pedepsesc – pentru ceva ce a făcut.

Pot să întreb despre ce e vorba? insistă. Mama încearcă să spună că nu trebuie să mai insiste, dar eu doar mă amuz. Sunt drăguți. Sunt părinții mei…

Poți să întrebi. Dar nu aștepți și răspuns, așa-i? râd.

Faci copiii mari…

După ce sunt în stare să nu mai râd, revin la mâncat.

– L-am găsit acasă cu fosta prietenă, bombăn cu nasul în farfurie.

Ai mei se opresc amândoi, iar zgomotul inoxului ciocnindu-se de porțelan mă doar până în vârful degetelor. Lasă amândoi privirea în pământ și terminăm de mâncat în liniște.

– Poate nu e ce ai văzut. Ai ascultat vreo explicație? începe tata după ce terminăm.

– Nu, nu am ascultat. E posibil să mă fi înșelat?

Sper să zică da.

-Păi, știindu-te pe tine, sentimentală și impulsivă, da, e posibil.

Rămân privindu-l. Mama nu zice nimic. Las farfuriile în chiuvetă și îl prind strâns în brațe. Apoi îi sărut obrazul și fug în camera mea. Aș vrea să îl sun. Apelez numărul din memorie și așteptarea e dureroasă. Rămân fără  respirație când aud vocea cunoscută: „Abonatul nu poate fi contactat. Vă rugăm reveniți.”

***

Oare se mai poate face ceva? Se zice că orice început cuprinde semnele sfârșitului și orice sfârșit oferă promisiunea unui nou început. Oare?

***

Am decis să o surprind. E lună plină la noapte. Sigur știe – ca să nu mai zic de faptul că nu poate dormi din cauza ei. Așa că… Sper doar să nu mă dea afară.

***

Noapte – lună plină. Uf, pe cât de mult iubesc luna plină, pe atât de mult mă ține trează. Un ciocănit în ușă mă face să îmi trag plapuma peste față – nu că ar conta. Intră încet și sunt surprinsă de pasul nesigur – nu pot fi ai mei. Se oprește undeva lângă geam, în dreapta mea. Las încet pătura în jos și așa, în lumina lunii, conturul lui mă face să tresar. Lacrimile ajung imediat la suprafață – îl vreau înapoi. Îl urăsc pentru asta.

Mă ridic ușor și se întoarce. Îl privesc, încercând să-i localizez ochii. Se lasă în genunchi la picioarele mele. Oftez, incapabilă de altceva. Își lasă capul pe genunchii mei. Pare atât de… poetic. Chiar hilar. Dar am impresia că e măcinat de ceva… Îl las. Îmi încurc degetele în părul lui și mă lupt cu dorința de a-l ierta acum, aici, fără niciun alt gând.

– Iartă-mă. Nu o iubesc. Nici nu o plac. Crede-mă că era să o bat. Nu știam cum să scap de ea.

Vorbea fără să mă privească, fără să se ridice din poala mea. Nu pot să zic nimic. Doar mă desfăt cu părul lui, negru tot în lumina palidă.

– Nu am știut ce să fac…

– Te cred, am șoptit ca pentru mine. Îl cred – și vreau să îl iert. Îi prind bărbia și îl fac să mă privească.

– Ai dormit în ultimele zile?

Zâmbește slab și dă din cap că nu. Stau o secundă pe gânduri apoi îi șoptesc să dea bluza jos. Tresare și mă apucă râsul.

– Nu, dă-o jos și intră sub pătură. Hai, dormim amândoi.

Poate reușesc…

Anunțuri

6 păreri la “Lună plină

  1. Pingback: Conexiuni « Ioan Usca

  2. Pingback: Șapte « Ada Pavel

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s