Sir Pierre
N-am avut răbdare, așa că am pornit în întâmpinarea ei. Era palidă și tremura, dar am asigurat-o că nu poate fi rău. În sala de consiliu a regelui ea intra pentru prima – și, probabil, ultima – oară. Erau acolo Sir Henry, Lordul Surrey, Lordul Thomas, Sfinția Sa, Înaltul Preot, și regele, cu Sir Xavier, cu ochii sclipind. M-am așezat, dar pe ea n-a invitat-o nimeni, așa că a rămas în capătul îndepărtat al mesei, în fața Regelui. Cred că doar el știa despre ce e vorba, sau, cel puțin, eu și Henry nu aveam nicio idee.
– Lady Mary, începu regele, îmi cer scuze pentru ora neobișnuită a întâlnirii noastre. Cred, însă, că ceea ce am aflat trebuie clarificat cât mai repede.
– Maiestate, mă speriați, recunoscu Lady Mary. Regele nu reacționă.
– Probabil că știți de moartea încă nerăzbunată a Lordului de Loxley. Mi-a fost ca un frate, așa că e de datoria mea să pedepsesc vinovatul. În față cu toate confesiunile, trebuie să mărturisesc cât de greu mi-a fost să iau o decizie.
– Maiestate, bolborosi ea, pierdută de moravurile regale.
Regele se ridică solemn și afișă un aer de conducător temut. Ce avea de gând să facă? Ne încordasem toți, așteptând sentința.
– Lady Mary, sunteți acuzată de uciderea Lordului de Loxley. Veți fi decăzută din drepturile regale și, până la stabilirea unei sentințe, veți fi închisă în turn.
Lady Mary a început să plângă cu lacrimi mari și, gustând din tonul glaciar al acuzărilor aduse de tată ei, i s-au înmuiat picioarele. Sir Xavier a sărit să o prindă, înainte ca vreunul să o ajungă.
– Maiestate, murmură suspinând, vă jur că nu eu l-am omorât. Vă rog, îndurați-vă! Sunt nevinovată!
Sir Xavier o susținea să nu cadă, blocând-o astfel și să se avânte asupra regelui sau a vreunui lucru îngrozitor.
– Toate dovezile te incriminează. Nu îndrăzni să minți Marea Curte.
Avea un ton de tiran și o privire de rechin, înghețată.
– Dar, tată, te rog!… țipă ea, când doi gardieni o prinseră și o trăgeau afară în încăpere.
Sir Xavier s-a retras; ne-am reluat locurile.
– Eu am și altele de făcut, vru să plece regele.
– Ești o bestie, mi-a scăpat șuierând.
PS: Am terminat de transcris în computer întreaga poveste. 🙂 Aștept păreri despre ce credeți că se va întâmpla.
Ce harnicuta esti! 🙂 🙂 Ce sa se intample, ca de obicei adevarul va iesi la iveala!
si cine e acesta adevăr? Adică ce :)) sau care 😀
Pai…eu ti-as spune adevarul meu. Ai fi multumita? Nu cred…
Adevarul il stie doar o singura persoana. Ghici cine. 😛
hm, oare cine?
nooop, astept sa ne spui tu continuarea.. am memoria prea incarcata acum.. de fapt, blocata 😆
hugs! >>>>>:D<<<<<
bine… 🙂 :*
Pingback: La multi ani 2011, cu leapsa! « despre mine……despre altii
Pingback: Năbădăiosu` şi prietenia « Cristian Dima
Pingback: Despre un blog descheiat la suflet « Blogul lui Teo Negură
Pingback: PAveste fără sfârşit. Medieval story. Cap. 11 « Blogul lui Victor
Pingback: Regatul III « Ada Pavel