Vreau o țară…

Vreau o țară ca afară, spun unii. Mie mi se pare puțin… Hm, cum să spun? Denotă calitatea noastră de a ne dori ceea ce are și vecinul, uitând să apreciem ceea ce avem noi. Urmăream într-un timp o emisiune de Stend-up comedy. Cam așa ceva spunea și acolo, cu „Vreau vacanță ca vecina”, „Vreau mașină ca vărul din Craiova”, „Vreau mobilă ca nepoata din Iași” etc. Da, ar fi frumos să avem instituțiile, posibilitățile, planurile de viitor ale celor din afară, dar să spun că aș vrea țara ca afară mi se pare lipsit de… patriotism. Am recunoscut că nu sunt patriot, dar am un respect pentru România pe care sunt gata să îl arăt. Una peste alta, aici m-am născut, am crescut, am înțeles puțin din viață – până acum, desigur.

Așa că mi se pare urâtă – de ce să nu spun așa – afirmația rostită cu atâta plăcere și împlinire sufletească și cântată de o trupă (deși nu aș putea spune care). A, mi-am amintit, Vank:


Voi ce spuneți, cum vi se pare afirmația? Vreți o țară ca afară?

Anunțuri

14 păreri la “Vreau o țară…

  1. mie nu-mi sună corect, nici gramatical… dar să zicem că au spus astfel pentru ca să le iasă numărul de silabe. în ceea ce priveşte hotărârea de a vrea, oricine e liber să vrea ce i se pare potrivit pentru el. însă dacă noi am primi o ţară ca afară şi-am lua totul la pachet – că doar n-o să luăm doar lucrurile bune şi pe cele rele, nu – s-ar putea să se trezească spunând… vreau vechea Românie.
    oricum, eu cred că cei de la Vank nu au încercat să minimalizeze frumosul ţării noastre, cât au încercat să scoată în evidenţă ce trebuie schimbat.
    eu chiar acum sunt „afară”, de 17 zile şi sincer mor de dorul României, însemnând locul unde-mi am prietenii şi locul unde am slujba mea pe care o ador. oricât de frumoase au fost ţările prin care am umblat, nu aş părăsi România pentru cele două valori: prietenii şi meseria.
    spor-t în noul an.

    • Da, probabil asta voiau, dar au formulat greșit. Prima impresie creată e cea pe care ai citit-o. Cred că vei aprecia mai mult „acasă”, când te vei întoarce.
      Multumesc! 🙂

  2. Total de acord cu versurile melodiei. Vreau o tara zambitoare, asta e prima schimbare. De ce nu mai stim sa zambim? De ce treci pe strada pe langa oameni ursuzi, grabiti, nepoliticosi, necivilizati? Din cauza nivelului de trai! Suntem saraci! In septembrie, o sefa de-a mea s-a intors din Bruxelles(unde am fost si eu de altfel) si ne-a dezvaluit constatarile ei: lume relaxata, cu zambetul pe buze…eleganta, frumos imbracata, cu gust, nu vezi paparude ca la noi, as adauga eu, nu e nebunia, aglomeratia din Bucuresti. Da, vreau un Bucuresti gol… Vreau o tara sanatoasa, degeaba e frumoasa…
    Ada, omul sfinteste locul…

  3. Pai in cazul asta ai ales gresit melodia, trebuia s-o pui p-aia cu „fie pâinea cât de rea / tot ti-o fura cineva”.
    Eu cred ca in cântecul cu pricina sunt câteva versuri demne de retinut:

    „Vreau o tara zâmbitoare”
    si
    „Sa ne ceara viza cei din State” (ahhhh…de-ar fi sa traiesc s-o vad si p-asta!)

    Nu prea inteleg ce e rau in a incerca sa vrei ceva mai bun. Fiecare are standarde personale. Uite, eu sunt microbist amator, dar chiar imi e jena sa ma duc pe un asemenea hal de stadion. Ce e rau in a avea un stadion decent, „ca afara”? Important e sa luam ce e bun din „afara” (si ceea ce ni s-ar potrivi), nu toate tâmpeniile.

    Cel mai important (dar cântecul nu zice) este sa stim sa ne scoatem in evidenta si sa ne protejam valorile. Ca afara!

    Si la urma urmei n-a zis nimeni de plecare sau de sa moara capra vecinului. Mesajul este clar: vreau o tara ca afara! Mai ramâne sa ne si duca mintea cum sa facem.

  4. cred ca afirmatia asta a plecat la cei care mai pleaca din Romania fie numai citeva zile in delegatie, fie in vacanta, vor sa continue sa traiasca in Ro, sunt legati intr-un fel sau altul de Ro, si ar vrea sa gaseasca aceleasi chestii simple pe care le gasesc la Viena sau Paris sau chiar Budapesta. Nu cred ca se refera la a-ti dori ceea ce a are vecinul netinind cont de specificul nostru. Pina la urma exista un numitor comun al oricarei tari civilizate asa cum vrem si noi sa fim. Apa calda trebuie sa curga peste tot … na, ca am apucat sa-l citez pe Prigoana! 🙂

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s