„Dracula” și „Dracula, mortul viu”

Dracula – Bram Stoker

Ed. Adevărul.

Romanul începe cu călătoria de afaceri a debutantului avocat, Jonathan Harker, în Transilvania, la clientul său, contele Dracula, pentru a încheia cumpărarea unei moșii în Anglia. Acolo, deși este tratat ireproșabil, Jonathan se simte închis. Ceea ce apare doar ca o presimțire, se dovedește a fi adevărat. Contele Dracula e singurul locuitor al construcției, cu toate că el susține existența unor menajere și îngrijitori. Deși îl ține captiv, Jonathan reușește să scape. În Anglia, logodnica lui, Mina, asistă la schimbările prietenei sale, Lucy, care e victima contelui. Reîntors în Anglia, Jonathan, împreună cu profesorul Van Helsing, Lordul Godaming,  doctorul John Seward și Quencey Morris încearcă să îl învingă pe vampirul care le pune în pericol viața. După ce Mina e „vizitată” de Dracula, lupta bărbaților este dedicată protejării femeii.

Scris sub forma unor pagini de jurnal, romanul oferă posibilitatea de a înțelege mentalitatea personajelor și asigură o imagine completă a acțiunii. Pe de altă parte, ea arată cât de „liberi” în gândire sunt protagoniștii, cât de încrezători în forțele lor, pentru ce luptă, în cine au încredere. Întâmplările neobișnuite, apariția unui personaj ieșit din tiparul cotidianului, creează tensiuni între personaje, rețineri, teama că celălalt nu e de fapt în „tabăra” potrivită, sentimente ce nu ușurează firul epic ci, din contră, îl complică. Totuși, în ciuda răsturnărilor de situație, finalul e previzibil. Nu din alte motive decât posibilitatea de a construi o continuare. Astfel ajungem la cel de-al doilea roman.

Dracula, mortul viu – Dacre Stoker și Ian Holt

Ed. Humanitas fiction.

Dacre, stră-strănepotul de frate al lui Bram Stoker, și Ian, scenarist pasionat de literatura horror, au decis să scrie, la mai mult de o sută de ani, o continuare a romanului-cult Dracula.

Personajele din prima carte (mai puțin Lucy – care e transformată de Dracula în vampir, apoi omorâtă de grupul alcătuit împotriva contelui – și Morris, care moare în lupta finală împotriva contelui) reapar, după douăzeci și cinci de ani. Mina și Jonathan au un fiu, Quincey, însă lucrurile nu merg deloc bine. În urma luptei devastatoare cu Dracula, grupul s-a despărțit și a apucat căi greșite. Jonathan își îngroapă tristețea și singurătatea în băutură, Mina a rămas veșnic tânără, Arthur s-a recăsătorit, dar e rece și distant, cu gândul tot la iubirea lui, Lucy, Seward a devenit dependent de morfină, Van Helsing e aparent inofensiv. Acest echilibru șubred se pierde. Pe de o parte, Quincey află de posibilitatea ca el să nu fie fiul biologic al lui Jonathan și, acuzându-și mama de minciună, fuge de acasă. Pe de altă parte, Seward moare, apoi Jonathan, în moduri cel puțin ieșite din normalitatea umană. Cei rămași înțeleg că Dracula nu e de fapt mort. Însă nu e singurul spirit nemuritor care pândește vechiul grup, acum incomplet și ros de moliile durerii.

A doua carte pierde aspectul de jurnal, dar naratorul omniscient își face simțită prezența prin prisma personajelor. În consecință, accentul cade acum pe acțiuni, pe decor, în timp ce prima carte se baza pe sentimente și perspective. Prima carte e bine documentată; se regăsesc elementele tradiționale care definesc vampirul – repulsia față de usturoi, anafură, crucifix; lipsa umbrei sau a imaginii din oglindă; dirijarea fenomenelor naturii; influența asupra unor animale (ca bufnița, liliacul, vulpea). În a doua carte, acesta reapar, dar nu toate mai „funcționează”. Spre exemplu, elementele religioase au efect doar asupra celor cu credință în Dumnezeu.

Aș putea vorbi despre semnificațiile celor două cărți fără să consider curând că am făcut o prezentare completă. Sunt interesante, captivante și, dacă ai răbdarea să judeci în profunzime, lupta – luptele sunt mai mult decât simple bătălii, duse pentru a distruge forțele răului. Sunt de fapt lupte împotriva propriilor demoni, temeri mai mult sau mai puțin justificate. De la primul la al doilea roman, Răul devine Bine, binele e relativ, totul prinde lumini și umbre. Atât de mult ca în viața reală, încât riști să ajungi să verifici de două ori dacă ai închis bine fereastra și îți taie răsuflarea un nor cenușiu cu nuanțe roșiatice. Ei, nu știți despre ce vorbesc? Atunci ați putea citi. Și schimbăm opinii.

Așa cum va-am obișnuit, la final vă las cu câteva citate care mie mi-au atras atenția:

  • Credința este aceea care ne face capabili să credem în lucruri despre care știm că nu sunt adevărate.
  • Cel care salvează un suflet, salvează lumea întreagă.
  • Umbrele pe care omul le aruncă dimineața se întorc să-l bântuie seara.
  • Înaintea căderii se naște trufia.
  • Rușinea e așezată peste aroganță de către cei care nu au talent.
  • Ignoranța hrănește mânia.

 

Lectură plăcută!

Anunțuri

11 păreri la “„Dracula” și „Dracula, mortul viu”

  1. Pingback: „Dracula” și „Dracula, mortul viu” - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 46) « Blogul lui Teo Negură

  3. Hei…eu azi am terminat de citit cartea cu „mortul viu”:D:).Mai era un citat care mie mi s-a parut …dragut…Suna cam asa:”Bina sau rau.Alb sau negru.Traiesti sau mori.”:)O zi buna!

  4. Pingback: (EU) Manifest pentru iubire | Cristian Dima

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s