Ultimele versuri

N-am zis nici că da, nici că nu…

Am citit ieri în Jurnalul Național ultima poezie scrisă de Adrian Păunescu, pe patul de spital.

De-aicea, de pe patul de spital

Pe care mă găsesc de vreme lungă,

Consider că e-un gest profund moral

Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi

Din maxima profesorului grijă,

În jurul obositei mele inimi

Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanță revenind

Cu cine știe ce bolnav aicea,

Alarma mi se pare un colind

Cu care se tratează cicatricea.

Purtați-vă de grijă, frații mei

Păziți-vă și inima, și gândul,

De nu doriți să vină anii grei

Spitalul de Urgență implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial

De-a dreptul cardiac, precum se știe,

Recunoscând că patul de spital

Nu-i o alarmă, ci o garanție.

Vă văd pe toți mai buni și mai umani

Eu însumi sunt mai omenos în toate,

Dă-mi, Doamne, viață, încă niște ani

Și țării mele minima dreptate!

Cam atât. Mâine revin cu text și cu o explicație, pentru că am fost înțeleasă greșit.

Noapte bună!

PS: nu accept comentarii. Nu cred că e ceva de spus…

Anunțuri

O părere la “Ultimele versuri

  1. Pingback: Ultimele versuri - Ziarul toateBlogurile.ro

Comentariile nu sunt permise.