Fără voie

Mă gândesc de câte ori am acceptat ceva ce nu voiam? De câte ori te-am primit înapoi, deși voiam să nu o fac? De fapt… De fapt ce voiam? Voiam să te țin ascuns, să fii doar al meu, pentru că lumea e rea. Iar tu ești raza mea de soare. Tu ești sufletul meu. Tu îmi aduci zâmbetul și nu voi lăsa pe nimeni să mi-l ia. Dar te-am lăsat lumii întregi. Te-am dat pe mâna destinului care îmi promisese că va avea grijă de tine. Oare câtor persoane nu mai promisese asta? Așa că a uitat de promisiunea mea. Te-a trimis pe alte căi. Te-a împins să faci toate lucrurile pe care voiam eu să le fac, să le simt sau să le gust. Și mi-ai trimis amintiri răzlețe din viața ce trebuia să fie a mea. Am rămas în colțul meu de lume, luminat de lacrimile trecutului, și am ascultat imaginile. Am simțit tremurul din glasul tău când îmi spuneai tot ce-ai făcut și când realizai, fără să vrei, că mi-ai furat drumul. Apoi n-ai mai sunat. Așa trebuie să fi fost pentru tine mai bine. Nu pot să te învinovățesc pentru nimic. Încă ești lumina mea. Încă zâmbesc gândindu-mă la tine. Parfumul tău e încă în jurul meu. Am impresia că te aud deschizând ușa sau că te simt așezându-ți degetele peste ale mele. Te văd dându-mi după ureche șuvița aia care nici acum nu stă la locul ei și mă încălzește zâmbetul tău reflectat în fereastra prin care contemplam cotidianul și în care îmi atrăgeai atenția. Mai știi toate astea? Eu de ce le știu? Trăiesc din trecut. Nu știu ce zi e azi. Contează? Știu că într-o zi ca cea de azi – cu frunze zvârcolindu-se în brațele frigului și cu nori aglomerați spre apus – ai plecat. Cu un bilet lung lăsat sub ceașca de cafea, din care mai aud doar Adio.

Deci, de câte ori am acceptat ceva ce nu voiam? Am acceptat să pleci, să îmi furi amintirile, să iei mirosul de țigări pe care îl imprimaseși în mănușile tale, pe care, fie vorba, le-am purtat până când devenisem ciudată purtându-le, în mijlocul primăverii. Acum nu mai am nimic de la tine, decât… Nu pot accepta că ai plecat. Singurul lucru pe care nu îl pot schimba; singurul lucru pe care nu îl pot lăsa așa.

Dar de ce nu mă ridic? De ce stau îngropată în umbra unei fantasme?

Pentru că pot. Pentru că mă alină. Pentru că nu am de ce să mă ridic. Sau pentru ce să lupt.

Am acceptat, din nou, ceva ce nu voiam: să mă las învinsă de gânduri…

Mda… Și eu vă amenințam că nu mai scriu pe aici…

Mi-e un somn de vreo trei zile de nu mai pot să scap de el, deși mă bag în pat la 9 jumătate. Nu știu care e teoria, dar nu prea mă ajută pe la orele de fizică 🙂

A fost alarmă falsă durerea; ce bine! Îmi făceam deja gânduri negre. O zi bună să aveți!

Original photo.

Anunțuri

25 de păreri la “Fără voie

  1. ada …mi-a venit perioada de depresii saptamanale , ms ca ajuti la alterarea starii mele 😀
    randurile , au un alt inteles in sufletul meu …nu stiu daca intelegi dc , dar poate o faci , dupa cat de perspicace te-am cunoscut .
    nu pot aprecia in cuvinte . apreciez pe interior , spun doar un banal Bravo ,dar acum inteleg toata teoria ta pe care mi-ai predat’o. E exact asa ..partea goala a paharului , ms again , ma delectez cititnd , intr-un sens rau spiritual, deci foarte bun

    • hm, cunosc răul ăsta care face bine… uneori îl doresc. Toată teoria… consider că altfel nu te poti numi scriitor nici măcar tu…

  2. Pingback: Fără voie - Ziarul toateBlogurile.ro

  3. Sunt foarte importante astfel de texte, pentru ca, citindu-le, cele care se regasesc in ele prind curaj si incep sa lupte cu amintirile, cu gandurile, cu temerile. Si poate nu imediat, dar curand isi dau seama ca exista motive pentru a merge mai departe, atat timp cat soarele rasare dimineata si le bate sfios la geam…
    Eu am nevoie de ele pentru a deveni mai puternica. Pentru ca eu am reusit sa ma desprind de trecut…cel putin sa nu ma mai afecteze atat de mult.

  4. Mi-a spus odata, fata pe care-o iubesc, ca nimic nu trebuie, in viata. Nimic nu e obligatoriu si mereu e sential sa facem ceea ce vrem… Altfel, ce rost ar mai avea liberul arbitru?…

  5. Pingback: Şi hai şi-o leapşă! « Georgiana

  6. Pingback: Năbădăiosu` şi broaştele ninja « Cristian Dima

  7. Pingback: Cine pierde vremea in Parlamentul European si cine nu | Blogul Monicai Marinescu

  8. Pingback: Fiul Ploii | Ioan Usca

  9. Pingback: A murit poetul Adrian Păunescu | Dale de cultură

  10. Pingback: Un Raket care crede şi îşi cântă credinţa în Dumnezeu | Amour de jour

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s