5 (cealaltă jumătate din zece)

Adică cinci evenimente amuzante din viața mea… ei na… Să mă gândesc.

Nu știu să fac un top. În general, mi se întâmplă să am câteva zile super amuzante, sau relaxante, pentru ca apoi să cad în extrema cealaltă și să mă simt foarte prost sau să fiu agitată vreo câteva zile. Ar fi weekend-ul banchetului, mai exact noaptea banchetului, unde, în ciuda cazării jalnice (poate îmi fac timp vreodată să vă povestesc cum a fost cu banchetul), am râs copios. Mai sunt unele seri, după cină, petrecute cu mama și sora, din care iese un adevărat Stend up Cafe. Unele pauze la școală, în care ori mă amuz de unul dintre colegi, ori spunem bancuri. Câteva momente din excursii, câteva seri prin fața blocului, în serile de vară de acum 6 ani. N-am un singur moment amuzant, cum n-am un singur moment prost. Înfricoșătoare sau dramatice, da, găsesc doar câte unul, dar nu aste era leapșa.

Deci, cam asta e leapșa, denaturată, dată de Vlady. Am scăpat de lepșe 😛 O dau mai departe la cine vrea să își spună poveștile amuzante. Și am terminat cu lepșele, pentru că nu mai am timp de ele. Da, Vlady?

http://www.trilulilu.ro/Willma/a65de55b998e47

Vă rog să o ascultați. E așa frumoasă… Sau, cel puțin, mie îmi place… Dar n-o găsesc în varianta asta pe youtube…

Anunțuri

7 păreri la “5 (cealaltă jumătate din zece)

  1. Pingback: 5 (cealaltă jumătate din zece) - Ziarul toateBlogurile.ro

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s