Leapșa – amintiri din copilărie

1.I: Cat de mult ai dormit ?
R: 11 ore, cred. Adică nu e vorba de lunile când doar asta făceam 🙂

2.I: Cat de mult ai stat afara fara sa ajungi acasa ?
R: Ajungeam în fiecare noapte acasă… Dar după 12. Acum m-am cumințit 😆

3.I: Cat de mult ai stat treaz ?
R: Cred că 24 de ore cel mai mult. Așa, cu repriză de o oră somn, am stat vreo 40.

4.I: Cat de multe absente ai avut la scoala ?
R: Până acum, nu prea. Întâi că nu voiam, acum că nu mai pot, dacă vreau să-mi păstrez bursa 😛

5. I: Care a fost cea mai placuta vacanta a ta ?
R: Vai… Plăcută, ca experiențe noi, vacanța de acum 4 sau cinci ani. Fără părinți, cu unchii, în capitală, la mare, la țară (pe rând adică.) Plăcută, ca relaxantă (și productivă, de ce nu?), vacanța care tocmai adoarme.

6. I: Inca mai tii legatura cu prietenii din copilarie ?
R: :(( Nu, din păcate. Toți vecinii-prieteni din copilărie sunt mai mari și nu-i văd decât puțin, în vacanțe (asta dak mă mai bagă în seamă), cei care mai sunt pe aici au descoperit diferențele dintre noi…deci nu.

7. I: In personalitatea ta de acum, mai pastrezi ceva din copilul de altadata ?
R: Naivitatea. Statutul de pudică. Visurile, deși puțin aduse la realitate, dar încă acolo. 

8. I: A existat o persoana anume care ti-a influentat viitorul ?
R: Cei mai mulți au făcut-o. Tata, care a plecat, m-a făcut să mă ambiționez, să-i demonstrez că pot și singură. Cei care m-au dușmănit și mi-au pus piedici, ca să le demonstrez că trec peste. Cei care m-au vorbit de rău, să le arăt că s-au înșelat. Dar, strict, mama și diriginta (nebună si enervantă, ce-i drept) din generală.

9. I: Fiecare copil isi dorea sa aiba o anumita meserie, iti amintesti ce doreai sa devii ? Dar ce ai devenit ?
R: Au fost multe până acum. Medic, profesor, actriță, cântăreață. Mai recente, transaltor, jurnalist, scriitor sau editor. Ordine aleatorie, deși aș începe cu scriitorul.

10. I: Care e cea mai frumoasa amintire din copilarie ?

R: Din nou, până acum. Am una superbă, când ne jucam (eu cu vecinii-prieteni) cu zmeie de hârtie din caietul de mate, cu ață furată de la mama, cu scoci(*) șterpelit de pe birou, cu foarfecă adusă cu rândul (că ne certau ai noștri). Aveam traseu și reparații (adică unul dintre noi care stătea cu scociul (*) și cu foarfeca și le aranja, după ce le agățam în zarzării din spatele blocului. Și mai am una, când eram în fața blocului și oprește mașina mătușii mele, cea mai scumpă dintre rude(mă rog, la momentul respectiv, dar nu intrăm în istorii). Și eu îmi salut rudele, fără să știu cine era bărbatul care venise cu ei. Când mă trezesc luată în brațe de individ. După parfum am descoperit că era tata, abia venit din 3 ani de străinătate.

Mulțumesc pentru leapșă, ImperfectGirl și îmi cer din nou scuze că o descopăr abia acum, după o lună. Trebuie să menționez, ca să nu găsesc mesaje pe care le prevestesc deja (hihi!), că răspunsurile se leagă de copilăria mea de până acum. Nu, nu am terminat-o, admit, dar m-am simțit îndatorată să rezolv leapșa primită.

Așa cum îndatorez eu pe următorii: Iulia, Nice&Dragoș, Kate, Adele, Teo. Ceilalți, așteptăm să avem copilăria drept o amintire 🙂 .

Toată plimbarea asta prin amintiri mi-a trezit un dor de care uitasem. Pentru prieteni, pentru cei care au fost aici, pentru cei care nu mă mai (re)cunosc. Mă gândeam că e regretabil că renunțăm la vechile legături. Spre exemplu, din generală am dat în liceu, la o altă literă, de o colegă din clasă, de acum 2 ani. Și nu mai vorbeam. Doar ne salutam. Și acum aflu că e bolnavă, că tatăl ei e foarte îngrijorat de starea ei. Și nu știu cum să reacționez. I-aș trimite un mesaj. De cuvintele mele sărace are ea nevoie? M-aș duce la ea, dar cine sunt eu, cu care n-a mai vorbit de un an, deși tot eu am vizitat-o și anul trecut, când își rupsese piciorul. Pe cine să întreb ce face? Să o sun? Probabil e slăbită și numai de vocea mea nu are chef. Și stau.  Sper să știe altă colegă de-a noastră ceva. Mă interesează sincer starea ei. Deși am avut numeroase conflicte, toată povestea cu colegul decedat parcă m-a unit de ei. Și mă doare când trec pe lângă mine fără să mă salute, cum, de altfel, zâmbesc cân se întoarce vreunul și mă salută.

Gata, că sunt prea melancolică.

Ne citim mâine, probabil.

Anunțuri

12 păreri la “Leapșa – amintiri din copilărie

  1. Hi, hi, inca o leapsa, a picat la fix. 🙂 🙂 Merci ca te-ai gandit si la noi. :*
    Nu prea am eu amintiri frumoase din copilarie, dar…sa vedem ce-o sa iasa. 😛 Bine, eu in general nu am amintiri frumoase. 😦

  2. Pingback: Leapșa – amintiri din copilărie - Ziarul toateBlogurile.ro

  3. Merci, draga mea, pentru leapşă. Fără să te superi, nu ştiu dacă o voi prelua. Void vedea. Cât o priveşte pe colega ta, sfatul meu este să-i faci, pur şi simplu, o vizită, după ce vei afla când poţi să o faci.
    Te pup şi să-ţi fie bine!

  4. Pingback: Dicţionar de rime | Ioan Usca

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s