„Atac în bibliotecă” – George Arion

   Dacă nu stau pe net, citesc. Și citesc cărți frumoase. Nu, nu frumoase, bune. Foarte bune, domnule!

„Jurnalistul – plimbăreţ obraznic prin sufletele oamenilor.”

            Pe coperta patru a exemplarului abia citit, Alexandru Ştefănescu afirmă: „George Arion este omul cu cel mai mult umor din cîţi(*) am cunoscut.” Bine, zic, şi ce treabă are asta cu romanul? Mi-a fost dat să aflu foarte repede.

            „Atac în bibliotecă” este un roman poliţist bun, foarte bun, care nu te lasă să te lămureşti nici în ultima pagină. O carte care te ţine în suspans şi care reuşeşte, de asemenea, să stârnească hohote de râs, aşa cum susţine şi Alexandru Ştefănescu.

            Andrei Mladin este un jurnalist care, după o petrecere în casa iubitei sale, se trezeşte cu un cadavru în biblioteca personală. Datorită faptului că prietena, Mihaela Comnoiu, este o violonistă cunoscută şi foarte frumoasă, Andrei pleacă de la premiza că vreun admirator gelos încearcă să se răzbune. Mortul, fost angajat al Mihaelei, trebuie ascuns, aşa că Mladin îl „conduce” în subsolul blocului, de unde însă dispare şi reapare peste maldărul de cărţi din bibliotecă. Deoarece este convins că cineva îl vrea închis şi fiind presat de convingerile poliţiştilor, jurnalistul începe o anchetă pe cont propriu. Soţia decedatului moare şi ea, sfârşind în aceeaşi primitoare bibliotecă. Toată lumea pare suspectă: Mihaela şi tatăl ei, Făt-Frumosul sezonului şi fostul logodnic, dar Andrei crede că are legătură cu o operaţiune ilegală pe care o demascase în urmă cu zece ani.

Sfârşitul este unul surprinzător, „capul” afacerii fiind cea mai neaşteptată persoană.

            Chiar şi în momentele tensionate, naratorul-personaj găseşte o glumă potrivită: „Dacă-aţi coborî toporul, aş intra în curte; nu de alta, da’ aerul de la înălţime rugineşte fierul.”

Ironic, are replici pentru orice situaţie:

„Piano, copilu! Am prins drag de tine! De ce vrei să ne laşi înlăcrimaţi?”

„Altă declaraţie? În ultima vreme n-am mai scris niciun articol. În schimb, am redactat un milion de declaraţii. Rog să mi se publice postum. Aveţi grijă de ele. Urmaşii mei vor face avere.”

„Iar de jos s-aude un zgomot infernal de maşini ambalate, strigăte de şoferi! Ce-i acolo? Linişte! Pacientul Andrei Mladin vrea să gândească.”

            Concluzia acestei cărţi? Nimeni nu e atât de nevinovat pe cât pare.

Notă: Cartea citită de mine este tipărită în 1982 la Editura Eminescu, cu o altă copertă. Imaginea de mai sus este coperta cărții realizată de editura Tritonic, apărută de curând în colecția Crime Scene.