Apel neașteptat

Încă nu înţeleg ce treabă ar avea cu Bogdan acest individ. Şi cum am reuşit eu să mă bag în prostia asta. Fir-ar! Am ajuns înapoi în parc. N-am răbdare să citesc. Număr turiştii. Unii se tot plimbă prin faţa mea şi îmi vine să mă ridic la ei, să le spun să stea locului, că îmi strică socotelile. Dar nu o fac. Trebuie să se întoarcă. Trebuie să vorbesc cu el. Sigur trebuie. Îl sun. Nu răspunde imediat. Te rog, te rog să răspunzi, ca să ştiu ce prostii faci. Ţâr. Ţâr. Ţâr. O dau naibii de treabă! Ţâr. Ţâr. Alo. Alooo??

– Bună, Bogdan, reuşesc să zic.

– Bună. Mădălina… Ce mai faci?

Ăăă?

– Biiine, cred. Unde ai fugit? Trebuie să vorbim.

– Ce?

– Trebuie să vorbim. Ai fugit aşa mai devreme! Vino înapoi în parc.

– Mădă, crezi că ştii cu cine vorbeşti?

– Da, Bogdan. Cu prietenul meu, zic exasperată. SoulMate. Spune-mi că nu eşti în faza de negare…

– Meme, nu cred că…

– Bogdan! strig prin telefon. Ai fost aici mai devreme. Îngheţata cu cireşe? Declaraţia? Blogul? Cartea?…

– Meme, pe bune de pricep ceva. Care îngheţată?

Cred că încep să plâng, pentru că mă gâdilă nişte picuri pe obraji.

– Bogdan, ascultă-mă. Mai devreme ne-am văzut în parc. Da?

– Nu!

– Atunci hai să ne vedem în parc.

– De unde ştii că sunt în oraş? Abia am ajuns.

– Nu ştiu. Vino în parc, acolo unde învăţam noi să jucăm şah. Cât de repede ajungi?

– Zece minute.

– Vino. Te aştept. Mă vei recunoaşte.

Închid repede. Ce se întâmplă cu omul ăsta? Cum să mă lupt eu acum cu morile de vânt? Ce vrea să însemne asta? Aştept. Îmi iau o altă îngheţată, doar ca să fac ceva. Număr iar turişti. Ăia încă se învârt. Mă enervez curând. Trebuia să fie o zi plăcută de vară, când urma să îmi întâlnesc colegul. Am întâlnit mai mult decât voiam şi, se pare, persoana nepotrivită.

A venit în mai puţin de zece minute. M-a recunoscut imediat.

– Uau, întinde braţele. Mă ridic şi îl îmbrăţişez, reticentă. Nu te-ai schimbat deloc. Adică, arăţi foarte frumos, dar eşti tot tu, aşa naturală ca de obicei.

– Dar mai devreme ai zis că…

– Meme, opreşte-te. Nu ştiu ce e cu „mai devreme” ăsta. Îţi spun cu mâna pe inimă că nu am fost mai devreme în parc.

– Dar ai zis că ai blogul şi că te-ai îndrăgostit, şi mi-ai turuit nişte replici lirice…

Pe cuvând că nu înţeleg.

– Nu am zis nimic. Povesteşte-mi tot, poate înţeleg şi eu ceva.

Oftez şi îl invit să stea lângă mine. Banca asta de la umbră începe să-mi dea fiori. Nu ar trebui să am încredere în ce zice. Nu acum. Nu după ce mă minte în faţă. Cu toate astea, îi povestesc ce s-a întâmplat.

<< „Țip!”

Pe lângă textul ăsta, am multe în cap. Nu-s perfectă, pentru informația ta. Și nici nu vreau să fiu – spre ce aș mai tinde? Dar dacă așa crezi tu… perfect. Voi fi perfectă. Special pentru tine.

PS: linkurile nu au legătură cu textul care le susține.

9 păreri la “Apel neașteptat

  1. Deci, in ceata total. Tocmai am vazut un film cu unul care lua personalitatile altora, dar nici nu stia ca o face. Dar nu cred ca este vorba despre asa ceva pe-aici :D.

  2. Pingback: Awake « Ardatlilith's Blog

  3. Pingback: Răpirea « Vlady8

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.