O să fie bine

    Așa zice toată lumea. O să fie?

    O să fie bine atâta vreme cât noi ne impunem să fim bine, cât stăruim să trecem peste și să privim înainte. O să fim bine dacă învățăm să acceptăm trecutul și prezentul. Dar până atunci? Câte nopți nedormite? Câte priviri ferite de cei ce te citesc doar într-o clipă? Cam atâtea câte îți trebuie să obosești să-ți porți de milă. Să decizi că degeaba bați pasul pe loc. Mai bine privești înainte și aștepți ziua de mâine. Nu, aștepți ziua de azi. Nu privi spre viitor, privește spre prezent. Mai bine pe rând, decât toate într-un viitor pe care nu suntem siguri că îl apucăm așa cum suntem azi, așa cum gândim azi. Mai bine să fim noi. Mai bine să nu mai plâng lipsa unuia, ci să mulțumesc prezenței altora. Mai bine așa, nu?

    Asta e din cauza apropierii toamnei. Sau din cauza trecerii timpului. Când am calculat… 8 ani. 8 ani. Câți aveam eu pe atunci? Doar 8. Și știam că îl pierd iar, pentru că îl mai pierdusem o dată, când l-am condus la gară. Știu. Era cam pe vremea asta, acum 11 ani. Da, îmi amintesc. Doar că atunci nu simțeam așa. Atunci doar știam că îmi va fi dor de el. Acum… îmi e dor, teamă pentru tot ce i se poate întâmpla, și sunt supărată pe el. Da, n-ar trebui. E unde e pentru noi. Pentru mine. Dar nu se întoarce pentru el. Așa văd eu lucrurile. Nu le-a explicat niciodată ca el. Să înțeleg. Nu. Niciodată. Doar că nu poate să vină acum. Niciodată nu poate să vină. Dar de ce mă amărăsc? Îl uitasem. Nu, îl iertasem. Sau îl ascunsesem. Sau îmi promisesem că nu voi plânge, ca să nu o amărăsc și pe ea. Dar am făcut-o deja. Știe când plâng. Știe și de ce. Și nu face nimic. N-o las să facă nimic. Ea nu trebuie să… Nu trebuie.

    Deci, săptămâna asta a început perfect… Sau cea trecută s-a sfârșit dezastruos. Depinde cum privești sticla, pe partea plină sau goală. Nu știu cum o să fie săptămâna asta, pentru că trebuie să fac niște renovări și o să sigilez tot. Deci adio, net! Dar revin.

Să aveți o săptămână bună!

Anunțuri

15 păreri la “O să fie bine

  1. Imi place atat de mult melodia asta, dar detest atat de tare cand el ma minte, stiu cand o face, nu inteleg de ce o face, ii cer sa se opreasca, el se supara, ne certam si asa se desfasoara majoritatea zilelor… Ironic, nu?
    M-a intristat vestea cu sigilatul, dar poate o sa fie bine… 🙂

  2. Pingback: Şi am mers… « Vlady8

  3. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 29) « Blogul lui Teo Negură

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s