România, București

         Știu, sună a Andreea Esca cu „Bună ziua România, bună ziua București!” sau ceva de genul. Nu, mă refer aici la mențiunile din cărți despre țara noastră. Cele mai multe apar în cărțile fantasy, unde România ține loc de lăcașul oficial la vampirilor. Dar mai apar și în alte părți. Spre exemplu, în Pivnițele Vaticanului( Andre Gide) apare un puști din România, ca fiul unui fost ambasador francez în România. Deși numele e ciudat, cel puțin (Lafcadio Wluiki), el apare ca fiind român. Sau se mai menționează de Zona Carpaților. Și știu că poate să fie zona Carpaților din afara României, dar, având în vedere că cea mai mare parte a Carpaților se desfășoară pe spațiul țării noastre, eu zic că se referă la România.

    De ce am spus astea? Pentru că, oricât aștept eu să evadez de aici, mă bucur când văd numele scris pe o foaie de carte. Pentru că noi suntem un nimic printre alții. Și când văd că mari autori, contemporani sau nu, se leagă, chiar și pentru un rând, de țara noastră sau de un oraș sau ceva, mă simt bine. Mă simt mândră. Mă simt tristă că doar atât. Că toate celelalte sunt trecute cu vederea, în spatele unei pânze de hoți și trădători și… Și aș vrea să promovez ce e frumos. Nu cu frunza aia verde de se șterge Udrea cu ea la …, care am aflat că a fost retrasă din media.

Pitești, Simfonia Lalelelor:

Tot Pitești, fără Simfonie:

Râșnov:

Vidraru și Cetatea Poienari:

Sibiu:

Vâlcea:

Covasna:

Și multe altele, care nu țin de unde sunt făcute, ci de ce e surprins în ele. Nu vă luați după dată, că n-am știut să o setez atunci, așa că…

     Deci, de ce nu se promovează toate astea, micile frumuseți ale noastre?

Nu mai zic nimic… Enjoy the pictures! 😀

Anunțuri

15 păreri la “România, București

  1. peisaje superbe… pacat ca nu stiu cati sunt de aceeasi parere… si as avea o parere despre „aceia…” dar…cred ca e inutila de spus pt ca nu ar valora mai nimic… nu toti gandim la fel sau corect…

  2. Pentru ca nu stim cum s-o facem si nici n-avem bani suficienti pentru asta. Pentru ca exista o crasa incompetenta si o uriasa lipsa de interes. Pentru ca in timp ce altii aleg sa-si ascunda lipsurile si defectele, noi nu stim cum sa le evidentiem, pentru ca suntem tara nimanui.

  3. am citit „pivnitele vaticanului,, mi-a placut foarte mult cartea:X,,ca am primit-o de la tine doar>:D<,,si imi plac si pozele,,minunate

  4. Pingback: Inocentul – Epilog « Ioan Usca

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s