Schimbări

        Am revenit acasă. Nu mi-ați simțit lipsa, așa-i?

Mi-am schimbat numele. Adică nu mai sunt Adakiss, ci Ada Pavel. De ce? Mă simt puțin mai matură, iar kiss e… ei bine, e vechi. Cine mă cunoaște, știe că am kiss-ul ăsta de câțiva ani pe mess. Asta ca să știți.

    Am avut câteva lucruri de bifat pe lista mea de must zilele astea la țară.

M-am jucat cu pisica:

Și cu puii de găină (iubirea mea din fiecare vară):

 Vă rog să nu râdeți de mine, că sunt mic și orb. Mi-e milă de el, la fel și gazdelor, care nu se îndură să îl taie. Dar, sărăcuțu, rămâne mereu în urmă. Azi am stat eu cu el, dar apoi?

Au și căței și toți se înțeleg bine. Mai sunt două mâțe, una blondă 🙂 care e sperioasă și n-am apucat să mă joc cu ea și alta neagră, de care nu-mi place, că e rea.

Așa… Continui cu lista aia. Am mers desculță prin iarbă. Tocmai azi, când trebuia să plecăm și mă înverzisem pe tălpi. S-a luat… Pentru asta n-am poză. Folosiți-vă imaginația. 😛

Am vrut să prind un fluturel, dar n-am reușit. Mama credea că voiam să văd dacă se potrivește cu cel tatuat pe umărul ei. Nu. Voiam doar să îl prind, fără să îi stric aripioarele sau clipele de viață.

   Ziceam de Monopoly. App, am terminat cu lista. Asta nu plănuisem să fac…

  Ieri m-a prins ploaia pe un deal, cică mergeam la fân. Mi-au alunecat papucii, m-am udat până la piele și m-au bătut și niște pietre în cap.(adică a dat piatra) N-am înțeles totuși ceva. Ziceau la meteo de caniculă, radiații, temperaturi etc. Apoi că o să plăuă în toată țara. N-am înțeles. Cum vine asta? Adică am înțeles. M-am ars pe spate de dimineață, apoi m-a masat cu grindină, urzici la încheieturi și pământ la tălpi. N-am reușit să răcesc… încă.

    N-am reușit să urc pe deal, în spatele casei, să merg pe fosta cale ferată. E frumos acolo, dar mi-a fost frică singură. Nu știu exact de ce… Poate data viitoare.

     Am terminat de citit Fluturele de hârtie. Fac și o recenzie cât de curând.

   Recitind postarea, realizez că sună copilăresc…. Sau calm. Ideea e că m-am relaxat, m-am simțit bine, am făcut puțină psihologie pe copiii gazdei (sau au făcut ei pe mine?!?). Acum plouă iar undeva spre vest, deci iar îmi opresc ăștia curentul. Ca la vamă. Trece prea mult, îl oprește. Mama lor…

   Noapte bună! Revin când n-o mai ploua!

Anunțuri

14 păreri la “Schimbări

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s