Muncă

      Adică am terminat munca. Adică o parte… Mă rog, înțelegeți voi. Proiectul la care lucrez de două săptămâni a fost finalizat. Da, mă laud, dar sunt foarte foarte fericită! Am și atâtea pe cap… Of. Cum ar fi că, în timp ce eu scriu postarea asta, sorumea se uită la Twilight la TV. Știu, nu sunteți fani, dar eu sunt și îmi place de mor. Totuși, nu vreau să le știu pe de rost. Sau ar mai fi că mi-e dor de vocea unui băiat, dar n-am cum să dau de el. Deci, probleme serioase, nu glumă! 😆

Mâine, sau săptămâna următoare oricum, iar mă plimb pe la niște bănci. Dar e cu scop bine definit și îmi place să mă duc la bancă. Mă simt importantă. Sună ipocrit…

   Să lăsăm asta. Summer îmi cere să fac o listă cu lucruri de care îmi e dor. Hmm…

1. Îmi e dor de tata. No comment.

2. Îmi e dor de pufuleții cu ciocolată pe care îi mâncam când eram mică. Au apărut și acum, dar nu sunt la fel de… buni! 😀

3. Îmi e dor de apartamentul bunicilor, ăla în care mă ascundeam în debara și în care am aflat că mama e Moș Nicolae, că am văzut-o punând dulciurile în ghetuțe. De fapt, de ce mi-e dor, de apartament, sau de bunici, sau de copilăria aia caldă? Nu știu.

4. Îmi e dor de nopțile petrecute în fața blocului cu vecinii. Tocmai ce mă gândeam la jocurile de „următoarea carte” și zmeul și șeptică. Plus certurile de la vecini că facem gălăgie și cele ale mamei, că o să răcesc în curentul de pe scară. Evident că stăteam toată vara cu măselele umflate și antibioticul pe masă, dar n-a contat.

5. Mi-e dor de unele priviri, unele atingeri fugare, unele voci. Mi-e dor de visurile pe care le aveam și de speranțele pe care mi le-a furat timpul. Am făcut altele…

    Cred că ajunge atât. Poze nu pot să pun, așa cum face ea, dar…

   Am premiu de la sorioara mea:

  V-am arătat melodia asta? Hihi!

   Voam să las pe altă dată, dar…

Îmi plac reclamele astea. Dacă n-am intrat pe net, am stat la tv, la reclame.

click!

Anunțuri

10 păreri la “Muncă

  1. Tocmai acum aveam in fata o sticla de apa minerala Dorna, nu stiu exact motivul, dar e singura apa de la care mi se face rau. Nu glumesc, nu o suport. A, si mai detest si apa plata. Nu conteaza izvorul. 😦
    Sa revenim la subiectul articolului de azi, nu ne spui si noua in ce consta proiectul recent finalizat? Sau e secret?
    Frumoase dorurile tale, in special nr 5. 🙂 Ai spus-o asa poetic… 😛

  2. yupy….yupy….yupyyyyyyyyyyyyyyyyyyy!!!! restul stii tu….

    no comment, dar X-( ….of…..

    mi-e dor??? da….mi-e dor, mi-e dor de….multe, mi-e dor de ochii tai :p ….de privirea ta…..si altele 😦
    doar mi-e dor……

    cum am mai spus, ador premiul ala….e exact cum imi place…

    click! 😀 =))

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s