Temă

     Se zice că asta ar fi tema la română pentru mâine. Cam deviată de la cerință, ce-i drept, dar ideea e că o citiți în avanpremieră!

     Dacă ar fi să aleg unde să stau, m-aș stabili pe o insulă, să am marea la picioare și nisipul fin să-mi gâdile pielea. Aș fi doar eu, caietul cu povești, gândurile și amintirile mele.

     Nu mă întrebați de ce singură. Poate pentru că răutatea celor din jur m-a sufocat sau poate că puțin timp în care să mă lupt cu regretele mi-ar fi de folos.

     Când amintirile ar da năvală, le-aș îneca în spuma valurilor, sau le-aș înghesui într-o sticlă și le-aș lăsa purtate de curent. Mă întreb cine le va găsi și ce va face cu ele? Nu cred că toate acele imagini ar reprezenta ceva pentru cineva, dar oare va înțelege de ce am ales să scap de ele?

     Știu că marea va deveni un obstacol, atunci când dorul de vechea mea viață va începe să-mi macine suflarea. Nu știu însă dacă voi fi dispusă să învăț a înota, doar ca să culeg încă puțină invidie, un gram de dispreț și o picătură de ură. Lumea e darnică – mi le oferă pe gratis; eu nu le vreau, căci ar trebui să le dau mai departe și n-am cui…

     Eu, singură, fără nicio grijă, fără să fiu nevoită să-mi păzesc spatele. Visez… Și știu asta. Cum, de altfel, știu și că n-aș rezista departe de lume.

Pentru că prietenii fac soarele să răsară, iar dușmanii îl fac să strălucească mai puternic.

 

      Deci, asta ar fi tema de la română; bine că mâine nu mă duc la școală, că sigur profa ar mai avea ceva de adăugat(cine știe, cunoaște!).

Am promis că pun niște poezii; nu-s de-ale mele, că nu mă țin de versuri(decât de citit). Poate în vacanța cea minunată scurtă de Paști.

Anunțuri