Ascultă!

La mine plouă. Sunt tristă. Sunt plouată. O mâță plouată, mă amuz singură și intru în scară. O vecină mă oprește să mă întrebe cine era bărbatul care m-a adus azi-noapte cu mașina. „Iubitul meu. Dar nu-i spuneți mamei!” o mint. „E căsătorit…” șoptesc și continui să urc. Vai, ce-aș râde! Bărbatul care m-a condus până acasă, de la majoratul verișorului, e unchiul meu. Doar că ea nu știe. Dacă nu îi spune mamei despre asta, mi-am subestimat bătrânelele din bloc…

Apartamentul e gol, miroase a liniște. Liniștea miroase cumva, știți? Mă schimb și mă bag sub pătură, deși mi-ar fi și foame. Nu, lasă, îmi odihnesc mintea. Dorm, visez. Mult. Mă trezește telefonul, care bâzâie pe noptieră, la capul meu.

- Neața, bombăn fără să-mi dau seama că e seară. Era întuneric, abia mă trezisem – trebuia să fie dimineață!

- Am bătut palma, spune fericit.

- Pe cine ai bătut?!

Începe să râdă. Râde, el! Mă trezesc de-a binelea. Nu a bătut pe nimeni, acum pricep. Îmi spune că mă sună mai târziu și închide înainte să pot zice altceva.

***

E seară, aproape noapte. Aproape mâine… Sunt pe o pernă, jos, între caloriferul cald și patul plin de foi, pixuri, cărți, agende. Cu gândul la „E deja mâine”, îmi vine în minte o constatare tot de-a lui. Niciodată nu e, de fapt, mâine, pentru că, atunci când intri în „mâine”, e deja „azi”. Complicată idee, dar, cumva, în sensul acela, adevărată. E aproape mâine. Am aprins lumânărica aceea, în final, pe birou, dar lampa de pe noptieră e pornită – nu pot scrie altfel. Scriu povești de dragoste. Cu el… sau despre el? Sau despre mine și ideile lui. Sau ceva combinat. Ideea e că scriu. Am o melodie în minte, deși nu-mi place neapărat. Am prins-o la radio mai devreme, când făceam curat în bucătărie. Da, între somn și cină, am avut timp și de asta. Sună iar telefonul și îl caut printre gânduri scrise. Răspund – el.

- Ascultă!

- Mulțumesc! Aveam nevoie de melodie nouă, spun încet, uimită de gest.

- Te-ai trezit? chicotește și îmi amintesc cum am reacționat mai devreme.

- Da, iartă-mă. Felicitări pentru că ai bătut palma!

- Mulțumesc! Te las, mai vorbim mâine. Am de scris… două articole.

- Atașează-mi-le pe mail, să le citesc și eu!

- Aham. Pupici. Stai… Ce faci?

- Scriu…

- Îngerul meu cu povești, șoptește și închide.

Rămân câteva clipe doar cu vocea lui în minte. Atât. Liniște, pauză… De ce eu? De ce așa?…