Miercurea fără cuvinte – Poate

Foto: Felix Cuceanu

Carmen, Mona, salutări! :*

Monday seven!

Alege si publica intr-un articol, 7 fotografii  care te-au impresionat cel mai mult in saptamana ce tocmai a trecut, ataseaza cate un cuvant pentru fiecare fotografie publicata in functie de ceea ce-ti sugereaza tie fotografiile in cauza si inscrie articolul la Monday Seven!

Schema e simpla:

7 zile- 7 fotografii-7 cuvinte

In fiecare zi de luni, la ora 0:01 MWB lanseaza Monday Seven, jocul de blogging interactiv ramanand deschis pana la ora 23:59 , aceeasi zi!

Speranță (Foto Ruxandra Melinte)

Picnic (Foto Cristian Șuțu)

Dezorientat (Foto Arthur Mustafa)

Hipnotizant (Mădălina Ciucu)

Agățat (Laura Stone, via Facebook)

Puzzle (Via Alice)

Ascuns (fotografia din Austria care face înconjurul netului)

 

 

Gânduri dintr-o casă nouă

Dacă cumva nu vă mai așteptați, uite că partenerul meu de scris a revenit cu o imagine așa frumoasă! A fost surpriza de duminică!

Pentru amintiri calde! Trece ea iarna asta, vin zile senine!

Continuare de aici: Despre „a simți”

         Am terminat de construit casa! Repet cu voce tare, îmi place cum sună, de fiecare dată, din ce în ce mai bine. Încerc să mă las convins de o realitate evidentă, deşi sunt conştient că mai trebuie să muncim la finisajele interioare, să o decorăm, să ……. Dar ce a fost mai greu a trecut, ştim amândoi asta. EA mă îmbrăţişează fericită şi ochii îi dezvăluie o bucurie ascunsă, care mă ajută să conştientizez faptul că, în sfârşit, am realizat ceva ce ne aparţine în totalitate, de la planul iniţial, construcţie şi, în fine, ceea ce avem în faţa noastră. Îi zâmbesc şi îi propun să cinstim cumva momentul acesta îndelung aşteptat, însă îmi dau seama că nu avem cu ce. Nu-i nimic, adaug imediat, mâine va sosi la ţărm vaporaşul şi ……….. acum îmi dau seama că a trecut o lună de zile de când am sosit pe insulă. Când am debarcat, ne-am înţeles cu  amicul fostului proprietar ca, o dată pe lună, să treacă prin zonă cu ambarcaţiunea lui şi să acosteze. Aşa cum stabilisem iniţial, scopul acestor vizite va fi comerţul, mai exact, trocul.  În schimbul peştilor, bananelor şi a nucilor de cocos, el ne va procura din pieţele Dominicăi diferite produse. Îi spun EI că vreau să marcăm succesul nostru cu o şampanie, dar că acest lucru va fi posibil doar luna  viitoare, din moment ce abia mâine voi “comanda”. Pufneşte în râs şi îşi manifestă dezaprobarea; nu vrea să irosim toată rezerva noastră de alimente doar pentru o băutură. Mă resemnez şi cădem de acord asupra unei sticle de vin de slabă calitate dar, totuşi, vin.

         Am contabilizat marfa pe care o vom oferi mâine drept monedă de schimb, apoi am împachetat totul în frunze de palmier. Nu avem prea multe, aşa că va trebui să fim foarte selectivi cu ceea ce ne dorim din oraş. EA opinează că ar trebui să schimbăm o parte din produse pe seminţe de legume; îmi spune că a citit cu atenţie ghidul plantelor locale şi că roşiile, castraveţii, ardeii, cartofii şi alte asemenea se adaptează foarte bine la solul şi clima locală. Ne amuzăm, imaginându-ne cum vom face faţă “rolului” de legumicultori, dar EA se declară foarte convinsă de reuşită şi îmi spune, pentru a-mi oferi un plus de încredere, că plantarea şi îngrijirea legumelor nu poate fi mai dificilă decât construirea unei case. Nici nu îndrăznesc să o contrazic, căci stă în poziţia ei clasică pentru astfel de cazuri, băţoasă, gata să îşi apere cu îndârjire proiectul Cam atât cu shopping – ul, mai mult nu ne permitem!

         Se apropie seara şi un vânticel adie leneş pe insulă, invitând la dans vârfurile palmierilor. Va fi prima noapte în care vom dormi în casă, vom fi acasă. Sunt fericit că am reuşit să termin construcţia uşii şi a celor două ferestre, ocazie cu care am epuizat şi stocul de cuie. Oare voi putea mâine să cer cuie pe datorie? Rămâne de văzut …

         Deşi am lucrat amândoi astăzi, fără să facem rabat de la efort, nu ne este încă somn; dimpotrivă, suntem încă foarte entuziasmaţi şi sporovăim la gura focului. Îmi pare rău că nu am reuşit încă să fac un pat, o masă şi două scaune, dar EA mă asigură că nu o deranjează să mai aştepte. Ca să fie convingătoare, mă surprinde cu un sărut rapid. Când îi spun că mai vreau, are grijă să mă ţină la distanţă, scuzându-se ştrengăreşte că trebuie să lucreze la câteva mărgele şi alte accesorii ornamentale. Mă îmbufnez şi arunc spre ea cu o coajă de banană, dar se fereşte la timp şi se arată şi mai preocupată de activitatea ei.

         Ca să nu stau degeaba, apuc o bucată de lemn gros şi încep să trasez cu creionul de tâmplărie o formă, urmărind atent schema din carte. Gândul că acel fragment lemnos va deveni un pahar mă animă puternic; închid ochii şi ridic lemnul în aer, în cinstea casei noastre.