yey!

Prima reacție la cartea tipărită! Și nu-i de rău E doar de reținut!

Aici: http://dorinescu.ro/in-brate-straine-andra-pavel/

Multumesc si aici!

Miercurea fără cuvinte – dintre cărți

Pentru o lansare de douăzeci de minute, am multe multe fotografii! Am ales câteva din ele, apoi am promis că mă calmez

Foto: Felix Cuceanu

Foto: Ruxandra Melinte

Foto: Mihai Mitrea

Semnez, după o săptămână de absență, condica de autor emoționat la Carmen!

Mona?

„Tu trăiești fără orice…”

„Tu trăiești fără orice… dacă ai totul în tine.”

Foto: Diana Năstase

Deschid brusc ochii. Ațipisem. Sunt încă în hainele de la petrecerea de Halloween – halal vampiriță, am adormit… Mă ridic și sting una dintre lămpile de pe noptiere – era prea multă lumină. Încep să dau hainele jos, pe jumătate tânjind după căldura patului. Am în suflet un gol, ca atunci când ești speriat și nu-ți poți reveni. Ca și cum încă sper să mă trezesc dintr-un vis și să fie lângă mine. Dar nu e. Am rămas doar cu fraza aia, spusă jumătate ca reproș, jumătate ca uimire.

„Tu trăiești fără orice… dacă ai totul în tine.”

De la trei, când am ajuns aici, la munte, am zăcut. Mi-era atât de rău încât credeam că mi-am adus costumul degeaba. Când l-am văzut la ușa camerei am crezut că am și halucinații. Ce căuta el acolo? L-am lăsat să intre și m-am ascuns iar sub pătură, tușind și chinuindu-mă să respir. Mi-a deschis geamul și am vrut să protestez, dar mi-a făcut un semn scurt – „Ai nevoie de aer curat.” După un minut (în care am urmărit cum se aburește geamul și cum fug, apoi, urmele de căldură, doar ca să nu-l privesc pe el), închide fereastra și iese din cameră. Nu înțeleg nimic. Pe de altă parte, mi-e prea rău ca să găsesc un sens, așa că mă las moale între perne și moțăi. Vine cu un ceai cald, mirosind dulce, și cu miere. Mie nu-mi place mierea. Am mâncat odată mult prea multă, mi s-a făcut rău și am rămas cu amintiri neplăcute. Poate doar în ceai. Nu vrea. Îmi întinde cana și mă ridic, sprijinindu-mi spatele de tăblia patului. E bun și la gust, iar gâtul meu e recunoscător pentru căldură.

- Hai, și puțină miere, mă roagă dar, ca un copil încăpățânat, nu vreau. Chiar nu-mi place.

Îmi trec limba peste buzele uscate de vânt. Surâde și mă încrunt la el. Aș vrea să-l întreb ce Dumnezeului caută tocmai aici. M-a urmărit? Desface borcănelul cu miere și ia puțin din dulcele auriu pe vârful unei lingurițe. Dau din cap că nu, nu vreau.

- Pentru buze, încearcă iar și, de data asta, ia pe vârful degetului miere din linguriță și se întinde spre buzele mele. Tresar. Atingerea lui e fină. Lipicioasă, ce-i drept, dar atentă, grijulie… Mi-e frică să respir. Nu știu de ce, dar e așa aproape, așa concentrat pe buzele mele…

- N-am nevoie de miere, bombăn când se retrage.

- Știu. Nici geloasă nu ești, își amintește. Tu trăiești fără orice… Când ai totul în tine.

- Dacă am totul în mine. Și se pare că am sufletul tău în mine…

- Mi l-ai luat tu…

Îmi trec limba peste buze și mă apucă râsul când simt gustul mierii – tic prostesc! Mi-a făcut-o de data asta…

Și m-a „reparat”. După ce am dormit puțin, am fost în stare să mă îmbrac în vampiriță și să cobor la petrecere. Era pe acolo, ascuns într-un colț, la o masă, și ai mei se întrebau dacă să-l invite la masa noastră sau nu. N-am știut ce să zic… Am tăcut. Și nu l-au invitat. Și m-a privit toată noaptea.

Acum, dându-mi hainele jos, realizez că întreaga cameră e imprimată cu mirosul lui. La naiba… Pijamalele miros a miere, sau doar mi se pare. Miros a iarnă. Mă bag iar sub pătură și închid ochii. Știu că după ce am băut ceaiul i-am dat o singură replică, înainte să adorm:

„Păi da. Eu strâng suflete. Altfel nu pot exista.”