Am petrecut trei zile în parcarea Bisericii Domnești, devenită loc de concert. Mix Music Evolution a venit în oraș. Andreea Bălan, Keo, Alexandra Ungureanu, Proconsul, Lorena, Unik și alții. Măruță pe post de prezentator – doar azi – și mulți sponsori care au împărțit premii pentru dansul pinguinului
Au fost trei zile mișto. Oamenii au avut muzică de toate felurile, de la populară la house – ah, îi uitam pe Jean de la Craiova și pe Dj. Jungle. Acțiuni pentru copii după-amiază, vată de zahăr – preferata mea
– și mașinuțe. Azi a plouat. Oh, și ce-a plouat! Am văzut artificiile, apoi am plecat, pentru că trei sub o umbrelă nu venea prea bine. Așa că am ajuns acasă ca o pisică plouată (Miau?) și acum mă simt destul de rău. Mâine scap de sorumea pentru câteva zile. Nu că-i superb?
Cu traducerea mea, sunt chiar… hm, ce să zic… Mă bate gândul să renunț. Dar acum sunt gânduri de mâță plouată
Poate până mâine va fi mai bine. Nu-mi cereți detalii, o să vi le dau eu cândva.
Între timp, mi-au venit idei pentru textul de mai jos, adică cel de la postarea anterioară. Poate continui, până când ne mai organizăm noi pe insula pustie
Să aveți o săptămână plăcută!













18 iulie 2011 la 11:30 am
18 iulie 2011 la 4:33 pm
bun:>:>!!!
18 iulie 2011 la 5:51 pm
Cate amintiri mi-ai trezit cu melodia asta…mai stii cine mi-a adus-o pe niceeynice prima oara?
Ce vremuri…
18 iulie 2011 la 8:12 pm
Summer wine, așa ziceam eu, nu?
Nu fii tristă, toate trec și vin altele