Nu știam că soarele are un anume miros, aromă ce se imprimă în pielea iubitei. Laurence mi-a dovedit că se poate 
Titlu: Traficantul de umbre
Autor: Monica Ramirez
Editura: Ramirez Books, în parteneriat cu Tritonic, 2011.
Comenzi online: Click aici
Nu obișnuiesc să fac prezentări doar pentru că „trebuie”, nici nu fac recenzii. Așa că ceea ce voi spune despre roman e strict părerea mea și trebuie tratată ca atare
Mă așteptam la un alt roman polițist în stilul Crime Scene – și am fost dezamăgită. Nu e doar atât.
Deși, recunosc, sunt abia la al doilea roman marca Monica Ramirez, prezentarea făcută pe coperta patru are rolul de a te încurca, mai mult decât de a te… descurca.
Laurence-Jacques Fournier apare drept liderul nomad al unei rețele de hoți de elită, rețea care devine ținta unei organizații-fantomă, „gardianul din umbră al UE” despre care nu se știe aproape nimic: cui îi este subordonată, unde își are sediul, de cine ascultă și împotriva cui luptă. Nici măcar dacă există nu se știe cu adevărat. Ceea ce se simte sunt numeroasele răni pe care acest gardian începe să le lase în rețeaua de hoți a lui Laurence. Își pierde câțiva dintre colegi; e nevoit să recruteze alții, care se dovedesc mai mult sau mai puțini capabili; ajunge în momentul în care își elimină un fost aliat, întors împotriva lui. Pentru că face astea fără să clipească, am considerat că Laurence este un om de gheață, un fel de robot setat pe „luptă”. Dar autoarea ține să demonstreze și de data asta că dragostea e cea care dă peste cap întreaga ființă a unei persoane.
Arme, șantaj, conturi prin băncile lumii pe de o parte. Pe de alta, o iubire dulce, o iubire pe care o prevestisem – singurul lucru previzibil din roman, recunosc. O situație amară, o viață potrivnică, identități secrete, coduri din copilărie devenite metode de comunicare.
Laurence este bărbatul perfect. În ciuda slujbei lui sau a funcției deținute în organizația în care e integrat, francezul prezentat ca o „pasăre rară și liberă” știe să iubească, știe să iasă din răceala pe care o împrăștie în timpul misiunilor.
Spuneam că m-am îndrăgostit de Kaitlin. Acum declar că mi-ar plăcea să citesc toată viața, prezentată de același autor, a lui Laurence și a frumoasei lui iubite. Mi-e teamă să mai citesc ceva scris de Monica – dacă mă îndrăgostesc iar?
Acum, lăsând gluma la o parte, traficantul reușește să te țină, ca cititor, 250 de pagini cu inima strânsă; 250 de pagini în care te întrebi dacă va rămâne vreodată cu iubita lui, dacă vor reuși să se simtă în siguranță vreodată într-o lume atât de… nesigură.
Mie mi se pare că lumea asta e prea… relativă, cu toate agențiile mai mult sau mai puțin secrete, iar autoarea a reușit să exprime asta mult prea bine.
Mi-ar fi plăcut să aflu dacă Enise a murit sau nu în urma bombei pe care Laurence o planificase avionului în care se afla – sau ar fi trebuit să se afle. Vă las însă pe voi să-mi spuneți ce credeți.
O carte pe care am savurat-o, o carte care m-a ținut trează vreo două nopți, un roman despre care nu voi putea spune vreodată suficient.
Lectură plăcută!
Laurence se încolăci în jurul ei, îi împinse părul într-o parte pentru a-și îngropa nasul în scobitura gâtului ei care mirosea ușor a săpun, lămâi și soare, și într-un final reuși să adoarmă.
