Genuri

Am realizat că în ultima vreme toate postările mele pun în cumpănă două fenomene, sentimente sau atitudini.

Azi mi-a trecut prin cap altceva.

Nu știu dacă ați sesizat asta, dar unele categorii de cuvinte au un anumit gen – gramatical vorbind. Ei bine, eu am trecut prin această logică datorită temelor de română ale surorii mele. Iată ce am constatat.

Culorile au toate genul masculin. Sau așa pare. Albastru, roșu, galben, verde. Până și inocentul, purul și femininul alb pare masculin.

Substantivele abstracte, sentimentele, par toate zeițe venite dintr-un tărâm îndepărtat, zeițe care ne ademenesc pe toți.

Frumusețe, bucurie, fericire, melancolie. Tristețea cea dulce este și ea o fantasmă a sufletului. Durerea de asemenea. Iubirea și adorația își au locul lor în cufărul sentimentelor.

Ianuarie, aprilie, septembrie, decembrie. Doar mofturosul august se dă bărbat printre atâtea doamne, organizate, dulci sau înghețate, albe sau cu apusuri roșiatice.

Ochii, trădătorii ochi, mângâie obrajii cu sărutări umede și sărate. Genele zâmbesc razelor de soare, pe când buzele șoptesc cuvinte auzite doar de el. Un tremur se desprinde atunci când îți murumură cuvinte de dragoste și respirația lui îți gâdilă urechile. Nasul e primul care te vestește că a folosit parfumul pe care îl iubești.

De ce mai contează ce gen, ce număr, ce culoare sau gust, dacă simți, dacă îți zboară gândul, dacă tremuri de plăcere sau aștepți următoarea atingere cu respirația tăiată?

Deci, ce ziceți, ce culoare, ce zi, ce lună, ce sentiment vă caracterizează?

Mulțumesc, Teo, pentru melodie!

 

PS: Am fost „criticată”. Să nu mai spun că sunt româncă, atâta vreme cât declar că „iubesc engleza”. Întâi, nu am zis asta, apoi nu pricep de ce își aruncă frustrările asupra mea A încetat conversația pe facebook, pentru că i-am demonstrat logic că n-avea dreptate, sau motiv să se lege de afirmațiile mele.