Zile de iarnă

Astăzi… hm, pe lângă plictiseala de sfârșit de semestru la școală și dificultățile mele de a respira – răceala – plus lipsa poftei de mâncare, am avut emoții.

De ce? Cum sună o ședință foto? Da, da… Detalii! Știu că vreți. Un interviu care cerea și o poză. Un prieten care s-a încumetat să îmi facă mie – care fug de aparatul de fotografiat de nu mă mai vezi – fotografii pentru articol. Cam așa. Ei bine, mulțumesc și aici!

Nu știu exact când, cum, unde apare articolul, dar îl postez și aici, pentru că am promis curioasei Nice – nu o lua în nume de rău

Și, pentru că tocmai s-au încărcat, vă las una. Iete, a reușit să facă o poză care să-mi placă. E cel mai tare! – I-am garantat că nu-l las să uite asta.

Exceptând soarele care nu mă lăsa în pace („-Dar de ce ții ochii închiși?” „-Dar nu-i țin!!” „-Bine…”) și frigul, a fost foarte drăguț, având în vedere timiditatea mea și stângăciile cu care va trebui să se obișnuiască, dacă o să punem în aplicare planul lui . Mai zâmbirici, poate data viitoare.