Ignoranța

O dilemă pe care o am de duminică.

„Ignoranța e fericire” spune o reclamă, frumoasă de altfel, de pe Discovery. Chiar așa să fie?

Vă las să gândiți la asta. Eu scriu…

UPDATE: La mulți ani tuturor celor care sărbătoresc ziua astăzi!

Eu am pus grâul în geam. Voi?

Crăciunul mincinoșilor

Pentru că am promis și pentru că tind să-mi respect promisiunile toate, vă amintesc de cartea Ivonei Boitan.

Vă trimit la ea pe blog ca să aflați mai multe detalii.

Cartea se vinde la prețul de 20 de lei cu comandă la adresele: oanastoicamujea@yahoo.com sau  ivonacodruta@uahoo.co.uk . Se trimite prin poștă și, dacă doriți și autograf, specificați în mail. De asemenea, și în rețeaua Cărturești puteți găsi cartea. Lansarea va avea loc pe 10 decembrie. Mai multe nu  știu, dar sigur va anunța pe blogul personal sau pe pagina de facebook.

Mult succes la vânzări autoarei și spor la citit vouă!

Zâmbete

Am schimbat titlul poveștii din care face parte și fragmentul de mai jos în Împotriva vântului.

- Dacă asta vrei, așa va fi, începi fără alte introduceri, după ce închid ușa în urma mea.

După excursie, nu ne-am văzut nici luni, nici marți. Azi, după două zile în care nu am fost atentă la nimic în jurul meu, mă învoiești de la ora de desen, teoretic pentru pregătire. Îmi spui să vin în laboratorul de biologie, liber la ora asta. Mă așez pe un scaun, în mijlocul sălii, întrebându-mă ce ai vrut să zici prin „Dacă asta vrei, așa va fi”.

- Vrei să știi totul, așa-i? Dau din cap. O să-ți spun.

- De ce nu m-ai băgat în seamă? murmur. Oftezi și te așezi în banca din fața mea, cu privirea spre mine.

- Școala 6… începi tragic. Îmi țin respirația o clipă, până rostești următorul cuvânt. Am plecat de acolo pentru că fusesem acuzat…

- … de hărțuire sexuală, continui, văzând ezitarea ta.

- Fata, însă, m-a jucat pe degete. Ridic o sprânceană. Noi eram împreună dinainte să ajung profesor. Eram vecini în copilărie. Ajunsesem, așa cum ziceți voi, împreună. Ajuns profesor, tânăr fiind, fetele stăteau prin preajma mea. Zâmbesc – da, știu, știu. Ea era geloasă. Eu mă comportam normal cu ea, adică așa cum se comportă doi îndrăgostiți, credeam eu. Dar toate astea atrăseseră atenția directorului. Întrebat, am spus adevărul. Ea, însă, a pretextat că o forțasem să ieșim împreună, că o șantajam pentru note și altele la fel de neadevărate. Am încercat să îmi dovedesc nevinovăția, dar, doar cu mama și trei amici de partea mea, n-am reușit. Crede-mă că tot ce a insinuat ea nu e adevărat, dar lumea nu vrea să vadă ceea ce s-a întâmplat de fapt.

Oftez eu, de parcă o apăsare mi s-a ridicat de pe piept. Știam asta, speram să fie adevărat. Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc! Aș vrea să mă ridic să te îmbrățișez, dar nu o fac. Îți zâmbesc doar, atât de cald pe cât pot.

- Dar de ce a făcut asta?

Pufnești.

- A crezut că sunt bogat. A aflat că nu și că nici nu aveam gânduri de măritiș după majoratul ei. Așa că…

Sună cam forțat. Dar nu mă îndoiesc de adevărul vorbelor tale. Mă ridic și nu știu ce să fac. Poate, dacă te-ai ridica și tu… Nu știu. Nu o faci. Mă apropii de scaunul tău și îmi răsucesc degetele în șuvițele cu nuanțe aurii. Închizi ochii și inspiri adânc. Acum, că știu toate astea, am din nou puterea să lupt împotriva lor. Nu sunt sigură că tu mai poți, sau mai vrei. Sau dacă merită să ne coborâm la nivelul lor. Îmi desfac mâna din părul tău. Mă privești pe sub genele lungi și un zâmbet pune stăpânire pe buzele mele. Înțelegi cu o clipă înaintea mea că mă încearcă un sentiment de încătușare în sala asta plină cu animale împăiate. Te ridici și îmi faci semn spre ușă. Îmi prinzi degetele și mă desfăt cu căldura lor. Mă tragi ușor și mă oprești.

***

Ieșim amândoi zâmbind și dăm nas în nas cu directorul. La naiba cu el! Se uită la mine dar nu zice nimic. Trece mai departe. Mă conduci până în clasă și îi explici profesoarei că a intervenit o urgență. Mă așez în banca mea și îmi amintesc amuzată de motivul pentru care m-ai oprit.

Să-ți spun o glumă:

- De ce nu scrii?

- Eu nu are creion, doamna.

- Nu e corect să spui „eu nu are creion”. Fii atent, se pronunță astfel: „eu nu am creion, tu nu ai creion, el nu are creion, noi nu avem creioane…”

- Dar cine a furat toate creioanele?

Că tot veni vorba, știți că sunt fan glume. Vă mai spun unul

Un om era exasperat că avea casa năpădită de gândaci. Nu mai știa ce să facă. Aflând de necazul omului, un amic îl învață:

- Ia o trompetă și sună „adunarea”. Cheamă-l la tine pe Căpitanul Gândacilor și ordonă-i:LA BUCĂTĂRIA VECINULUI, LA ATAC!!!

Zis și făcut. Omul dă adunarea. Căpitanul vine. Dă ordinul.

- Am înțeles, să trăiți! Și toți gândacii pleacă la vecin. Omul răsuflă ușurat și bucuros. Însă după două zile se trezește la el cu Căpitanul Gândacilor.

- Să trăiți! Am atacat, am cucerit și ne-am întors cu 20.000 de prizonieri!

Ei, da, mă simt bine azi. Va fi o săptămână ciudată: luni școală, marți și miercuri nu (cercuri pedagogice și Ziua națională), joi și vineri școală iar. Să vedem ce scot din asta.

Acum citesc „Dracula, mortul viu” (Dacre Stoker & Ian Holt) și e cu totul altfel față de „Dracula”(Bram Stocker).

UPDATE: Lala e supărată că plouă. Total de acord cu ea.

Să aveți o săptămână senină, măcar în suflet!